MENIU

Iulian Leca: Cea mai mare amenințare din 2022

Iulian Leca

Există multe pericole ce pândesc să lovească în anul ce tocmai a început. Primul și cel mai parșiv dintre ele este Covid-19 și derivatele sale tulpini, deja prea multe la număr să mai fie înșirate într-un singur rând. Epidemia ce pare să nu se mai sfârșească, un al cincilea val face ravagii în SUA, Italia și Marea Britanie chiar în aceste zile, începe să-si arate colții din nou și în România.

Nevaccinați și cu spitalele la fel de nepregătite ca întotdeauna pentru nimic, noi nici măcar nu ne mai punem problema certificatului Covid, în ciuda unei coaliții de guvernare ce depășește 70% susținere în Parlament, Guvernul pare să fi renunțat cel puțin pentru moment la elaborarea unei legi care să permită o mai bună gestionare a pandemiei.

Simbolic pentru această înfrângere a științei și medicinei în fața calcului politic este imaginea doctorului Alexandru Rafila, un medic respectat chiar și după ce s-a înscris în PSD, dar un politician tot mai mic după eșecul trecerii unei legi care să pună în ordine haosul din lupta administrativă pe care statul doar mimează că o duce împotriva Covid-19.

Dar pandemia în sine nu este încă un pericol la fel de mare cum sunt efectele sale colaterale de la economie și până la modul în care funcționează societățile tradiționale.

Panica și intolerența tot mai crescute, teoriile conspiraționiste care devin tot mai populare și conflictele sociale tot mai apăsate încep să câștige teren tot mai mult peste tot în lume.

Rezistența acestei pandemii la vaccin și schimbările numeroase ale tulpinei noului Coronavirus adâncesc și mai mult spaimele și fricile oamenilor. Iar în acest context general, fiecare stat încearcă după putere, pricepere și inteligență să își întărească sistemul de sănătate, ca avanpost în lupta împotriva Covid-19.

Și aici noi ținem morțiș să luăm fața întregii lumi și, în timp ce majoritatea statelor își consilidează controlul asupra sistemului de sănătate, noi ne pregătim să privatizăm și ceea ce a mai rămas încă neprivatizat în Sănătate.

Și pentru că încă mai sunt multe domenii și sectoare care pot fi scoase din circuitul public și privatizate și mulți bani gata să sară din bugetul de stat în conturile private ale spitalelor și clinicilor, noua coaliție PSD-PNL-UDMR se pregătește să facă marele salt înainte pe drumul privatizării Sănătății.

Raed Arafat a atenționat recent asupra acestui pericol odată cu intrarea în vigoare a OUG privind coplata din spitale. Prin această lege, dacă se va aplica în forma deja adoptată, se va diminua bugetul Sănătății publice transferarea unei părți importante înspre mediul privat care activează în sănătate.

Prima și cea mai gravă consecință a acestei legi va fi accesul, în scurt timp, a unui număr tot mai mic de asigurați la servicii medicale gratuite, pentru că marile corporații vor avea grijă să acapareze o cotă tot mai mare din serviciile oferite spre decontare de la bugetul de stat.

Știrea în sine aproape că a trecut neobservată acum. Anul trecut proiectul legii a provocat măcar scandal în presă. Acum nici măcar atât nu mai reușește. E acum o liniște care exprimă împăcarea cu situația mai ales din partea celor care vor fi cel mai crunt loviți de această schimbare.

Pentru un popor care și așa are cea mai scăzută speranță de viață din Europa și o populație cu o stare de sănătate precară, îngrădirea și mai mult a accesului la un sistem de sănătate gratuit va fragiliza și mai mult societatea. Tragedia e că vom avea un stat mai slab și mai vulnerabil și mai incapabil să treacă peste crize și să pornească procesul de modernizare.

Pe termen lung privatizarea sănătății va avea efecte ireversibile. Cât de dăunătoare vor fi acestea pentru starea de sănătate generală a populației putem doar să intuim pe baza exemplelor din țările unde sistemul public a fost privatizat în diverse proporții.

Nu întâmplător nici un astfel de exemplu nu e de dorit. Ba dimpotrivă, subminează însăși viitorul acelei națiuni.

Mai multe articole despre:
iulian leca pandemie pandemie covid raed arafat