Plafonarea tarifelor pentru polițele RCA, prelungită și în primul trimestru din 2025
Guvernul a prelungit perioada de plafonare a prețurilor la polițele RCA până în 31 martie 2025. Măsura urma să expire la sfârșitul acestui an. Noua hotărâre va intra în vigoare din 1 ianuarie anul viitor.
„Art. 1. – Se prelungește perioada de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 29 decembrie 2023, până la data de 31 martie 2025.
Art. 2. – Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 se aplică până la data de 31 martie 2025.
Art. 3. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025”, se precizează în hotărârea Guvernului.
În nota de fundamentare, sunt prezentate motivele pentru care Guvernul vrea să prelungească această măsură.
-Împrejurările care au determinat disfuncționalități pe piața asigurărilor persistă
-În piața asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați
-Gradul ridicat de concentrare pe piața asigurărilor RCA continuă să reprezinte o vulnerabilitate atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare ce arată un grad scăzut de concurență.
-Numărul mare de încadrări în categoria asiguraților cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc, cât și faptul că acest număr este în creștere
-În prezent se află în procedură legislativă o serie de modificări ale legislației naționale primare privind asigurările RCA care propun a corecta dezechilibrele existente
-Asigurarea RCA este obligatorie pentru proprietarii de vehicule și conducătorii acestora din Uniunea Europeană
-Gradul de cuprindere în asigurare a parcului auto din România este în scădere
-Lipsa asigurării RCA a conducătorilor auto vinovați conduce la obligația de plată a despăgubirilor din Fondul naţional de protecție pentru daunele produse de vehicule neasigurate, crescând astfel nevoia de finanțare a acestuia, măsură ce are ca efect creșterea contribuţiilor la acest fond
-Întârzierea încheierii asigurării RCA poate crea dificultăți în furnizarea bunurilor de larg consum către populație şi poate determina propagarea efectelor negative din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naționale
Prețurile RCA sunt plafonate din primăvara anului 2023, iar actuala măsură va expira pe 31 decembrie 2024.