Zelenski: "Armata ucraineană luptă împotriva inamicului în toate direcțiile cheie". Ce PLANURI are după ÎNCHEIEREA războiul. MESAJUL transmis oligarhilor ruși
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a adresat, astăzi, națiunii într-un nou mesaj, în cadrul căruia a subliniat că după încheierea războiului ucrainenii "vor reconstrui totul foarte repede și foarte bine". "Fiecare oraș care a fost afectat va primi un program special de dezvoltare. Vor fi cei mai buni arhitecți, cele mai bune companii, cele mai bune proiecte pentru fiecare oraș”, a transmis Zelenski, conform The Kyiv Independent.
Liderul de la Kiev susține că, în momentul de față, „armata ucraineană luptă împotriva inamicului în toate direcțiile cheie".
"Datorită armatei noastre, Gărzii Naționale, grănicerilor, poliției, forțelor noastre de apărare teritorială, nu suntem sclavi. Și nu vom fi niciodată. Pentru că nu este în spiritul nostru sau în soarta noastră”, a arătat președintele Ucrainei.
În mesajul său, Zelenski a făcut referire și la bombardamentul din 9 martie asupra maternintății din Mariupol, care a șocat întreg mapamondul, acuzând partea rusă "minte cu încredere, așa cum a făcut mereu".
„Televiziunea rusă a menționat atacul de la Mariupol. Dar au mințit că nu sunt femei sau copii în spital și au spus că sunt naționaliști acolo. Ei mint cu încredere, așa cum fac întotdeauna”, a transmis liderul de la Kiev.
Mai mult decât atât, el a anunțat că autoritățile ucrainene vor face tot ce le stă în putință pentru a găsi "proprietățile străine ale propagandiștilor Rusiei și pentru a le confisca".
"Îți plac stilul de viață luxos și țările europene, nu-i așa? Îți poți să-ți ieri la revedere de la asta", a mai spus Volodimir Zelenski.
Președintele Ucrainei a semnat, astăzi, legea prin care se confiscă toate bunurilor deținute pe teritoriu ucrainean de Rusia sau de cetățeni ruși, fără a se acorda vreo compensație.