Zeci de polițiști din Mangalia au protestat în fața sediului. Agenții cer demiterea șefului
Zeci de polițiști din Mangalia au protestat în fața sediului. Agenții reclamă comportamentul șefului din poliție și cer demiterea lui. Timp de două ore, oamenii legii și-au spus nemulțumirile legate de atitudinea nepotrivită pe care o are superiorul lor. Cazul a intrat și în atenția conducerii Poliției Române.
Sătui de tratamentul la care au fost supuși, mai mulți polițiști s-au adunat în fața secției să protesteze. Ei s-au plâns de atitudinea pe care o are șeful Poliției Mangalia și spun că acesta îi jignește și are o atitudine de dictator.
„Cel mai recent este cazul unui coleg care la intrare în serviciu a fost oprit fără niciun motiv de domnul Dincă care era în timpul liber. Să-i facă un așa-zis instructaj personal, deși nu asta este procedura, și nu purta mască, deși la vremea respectivă era obligatorie purtarea măștii de protecție în sediu, iar colegul nostru i-a atras atenția, moment în care domnul Dincă l-a numit nesimtit”, spune unul dintre protestatari.
„Este comportamentul tipic al unui manager abuziv, abuzator de funcție. Este un comportament tipic al unui manager care nu știe să se impună altfel în fața subalternilor săi”, a afirmat Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor.
Ca să trimită un mesaj mai puternic, polițiștii au venit la protest cu o botniță, o lesă și cu un lasou, pe care le-au atârnat de o pancartă.
„Dorim anchetarea acestui management defectuos din partea comenzii Poliției municipiului Mangalia și încetarea acestor abuzuri de intimidare și să revenim la un climat normal”, spune un alt protestatar.
Cazul a intrat în atenția conducerii IGPR în urma demersurilor făcute de Sindicatul Polițiștilor.