MENIU

Vremea rea a făcut prăpăd în țară - Furtuna care a lovit cu puterea unei tornade, imagini șocante

Braila

Vremea a făcut pagube în România și prognoza continuă să fie una care anunță fenomene extreme. O furtună puternică a lovit Brăila iar imaginile sunt teribile.

 

O ploaie torențială urmată de o furtună puternică a făcut prăpăd la Brăila. Zeci de copaci au fost puși la pământ de vântul puternic și mai multe străzi au fost inundate. Sute de oameni au rămas în beznă după ce copacii au căzut peste cablurile electrice. Autoritățile au transmis mesaje de tip Ro-alert.

Vântul puternic care a suflat cu peste 70 de kilometri pe oră a făcut dezastru în oraș. Mai multe mașini parcate au fost avariate după ce copacii s-au prăbușit peste ele din cauza furtunii. Sute de locuitori au rămas fără curent electric.

Mai mulți oameni au trecut prin clipe de panică în timp ce se aflau la cumpărături într-un hipermarket din oraș după ce, o parte din acoperișul centrului comercial a fost luat de vânt.

Din fericire nu s-au înregistrat victime însă pagubele materiale sunt foarte mari.

Mai multe articole despre:
furtuna anm braila