MENIU

Votul s-a încheiat. Care sunt variantele de premier vehiculate în rândul partidelor care au trecut pragul electoral

Imagine de arhivă

Votul s-a încheiat iar partidele cu cele mai mari scoruri au început deja negocierile. Atât PNL, cât și PSD sau USR au venit cu variante pentru noul premier, relatează Realitatea PLUS.

Deși nu avem o încă majoritate clară la alegerile parlamentare din acest an, deja au început negocierile între partidele politice, fiind chiar vehiculate și primele variante de premier.

Astfe, PNL se pare că va merge în continuare pe mâna actualului premier, Ludovic Orban.

De cealată parte, în PSD sunt vehiculate trei variante de prim-ministru. Vorbim despre Sorin Gridneanu, fost premier în perioada ianuarie-iunie 2017. Este, de asemnea, vehiculat, și numele lui Mihai Tudose, și el tot fost prmier în perioada iunie 2017-ianuarie 2018, dar și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. 

Reprezentanții USR-PLUS iau în calcul varianta Dacian Cioloș, fost premier în perioada noiembrie 2015-ianuarie 2017. Anterior, el a ocupat funcția de comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Comisiei Europene între anii 2010 și 2014. 

În ceea ce privește formațiunea-surpriză, așa cum este văzut AUR după scrutinul din 6 decembrie, se vehiculează numele lui Călin Georgescu drept o variantă de premier. 

Lucrurile nu sunt deloc simple. Constituţia prevede, la articolul 103, că, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de preşedinte după consultări cu partidele, va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare, precum şi a întregii liste a Guvernului. 

 

 

Mai multe articole despre:
variante premier alegeri 2020