MENIU

Vor avea elevii de clasa a III-a manuale la 15 septembrie?

<p>Statul nu are bani pentru creşterea alocației pentru copii. Efortul bugetar este prea mare</p>

 Licitația pentru manualele școlare de clasa a III-a va fi deschisă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) "într-o săptămână cel târziu".

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu anunțat că, la ora actuală, caietul de sarcini pentru licitație este finalizat și se află spre validare la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
 
Printre noutățile aduse, față de anul trecut, se numără faptul că vor fi maximum 3 variante de manual declarate câștigatoare, pe fiecare disciplină (față de 6 variante, anul trecut), iar licitația se va desfășura în două etape.
 
"€œAm fost deosebit de atenți, pentru a elimina orice aspect care are putea să genereze posibilitatea aparițiilor contestaţiilor. În acest sens, am prevăzut un număr de maximum 3 variante de manual, pentru a selecționa doar manualele care la evaluarea calității obțin cel mai mare punctaj", a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews.ro.
 
Licitația se va desfășura în două etape. Prima etapă presupune o preselecție care să lase în competiție doar propunerile ce depășesc pragul minim de calitate, iar cea de-a doua include o selecție conform tuturor prevederilor OUG 34.
 
Sorin Cîmpeanu a mai explicat că la această licitație va putea participa, că și anul trecut, orice firmă, editură sau asociere editură-firmă care să facă manualul atât în variantă clasică (tipărită), cât și în variantă digitală.
 
Ministrul Educației a mai spus că manualele digitale și print pentru clasă a III-a trebuie să fie gata pentru septembrie 2015, în măsura în care depinde de Minister. "Dacă vor există contestații, atunci acestea nu depind de Ministerul Educației. Însă, spre deosebire de manualele de clasa I care nu sunt transmisibile, cele de clasa a III-a sunt transmisibile și, oricum, vom avea un backup, deci elevii de clasă a III-a vor avea manuale, în orice variantă”, a detaliat Sorin Cîmpeanu.
 
Întrebat de ce a întârziat atât de mult cu lansarea acestei licitații, având în vedere că la preluarea mandatului de ministru a spus că licitația pentru noile manuale de clasele a III-a şi a IV-a este o prioritate, Sorin Cîmpeanu a spus că a solicitat întocmirea caietului de sarcini, în ianuarie a fost finalizată curriculă și a întreprins verificări amănunțite pentru a elimină orice posibilitate generatoare de contestaţii.