MENIU

VIDEO A fost REȚINUT adolescentul din Dolj, care a tăiat cu cuțitul un tânăr în zona gâtului

Adolescent reținut Dolj

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Băilești, județul Dolj, a fost reținut, luni seara, după ce, în urma unui conflict cu un alt minor de aceeași vârstă, l-a lovit pe acesta din urmă cu un cuțit. Potrivit IPJ Dolj, adolescentul rănit a ajuns la spitalul din localitate cu mai multe plăgi înjunghiate, relatează realitateadecraiova.net.

Polițiștii au stabilit că, în timp ce se afla pe o strada din localitate, între acesta şi un alt adolescent, de aceeași vârstă, a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia cel din urmă i-ar fi aplicat lovituri cu un obiect tăietor-înţepător.

„La nivelul Poliției Municipiului Băilești s-a constituit un colectiv de lucru, în vederea depistarii adolescentului bănuit de comiterea faptei și stabilirii întregii situații de fapt. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe iar cercetările sunt continuate pentru sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, în vederea administrării probatoriului şi luării măsurilor care se impun. În urma activităților de desfășurate de polițiști, adolescentul a fost depistat la scurt timp, pe raza municipiului Băilești și condus la sediul poliției pentru cercetări”, a declarat purtătorul e cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă.

Citește și Tânăr tăiat cu cuţitul în zona gâtului, într-un bar din Dolj. ȘOCANT! Cine este agresorul - Imagini cu un puternic impact emoțional

Mai multe articole despre:
adolescent retinut dolj baiat injunghiat