Vastă operaţiune împotriva "pieţelor negre" de droguri şi armament online de pe reţeaua TOR
Poliţişti din Statele Unite şi 16 ţări europene au închis sute de site-uri transformate în pieţe negre pentru droguri şi armament, ascunse în spatele paravanului reţelei TOR, potrivit Mediafax.
În total, 17 persoane au fost arestate în cursul acestei operaţiuni internaţionale lansate joi de către poliţiile americană şi din 16 ţări europene, a precizat vineri Biroul European de Poliţie EUROPOL.
De asemenea, 414 site-uri au fost închise, anunţă organizaţia, care a refuzat să dezvăluie cum au reuşit poliţiştii să-i identifice pe vânzători şi pe administratorii site-urilor.
"Trebuie să acceptăm realitatea potrivit căreia infractorii utilizează tehnologii de vârf pentru a-şi comite faptele şi a disimula probele şi că se ascund în spatele frontierelor internaţionale pentru a scăpa forţelor de poliţie", a declarat procurorul adjunct Leslie Caldwell de la Departamentul american al Justiţiei.
Această vastă operaţiune comună a vizat pieţe negre care "funcţionau ca nişte servicii ascunse pe reţeaua TOR", a precizat EUROPOL.
TOR, un program liber şi gratuit, este o platformă care garantează anonimatul pe Internet. "The Onion Router", numele său original, de la care provine acronimul TOR, permite suprapunerea unor straturi de protecţie, cu scopul de a nu fi descoperit.
El procedează la încodarea activităţilor online, ca de exemplu vizite pe site-uri sau trimiterea de mesaje, şi expediază aceste date printr-o reţea mondială de relee care le curăţă treptat, păstrând doar straturi infime, indispensabile trecerii în ceea ce este cunoscut sub numele de "Darknet", faţa ascunsă a Internetului.
- "Nici invizibili şi nici de neatins"
Operaţiunea, efectuată între altele de către poliţiile franceză, germană şi britanică, "are ca scop să oprească vânzarea, distribuirea şi promovarea obiectelor ilegale şi periculoase, ca de exemplu armament şi droguri, care erau vândute pe pieţe negre online", a precizat EUROPOL.
Au fost confiscate echivalentul a 800.000 de euro în monedă virtuală Bitcoin - utilizată în tranzacţii -, 180.000 de euro în numerar şi droguri.
"Nu facem altceva decât să retragem aceste servicii de Internet public", a subliniat Troels Oerting, şeful Unităţii EUROPOL pentru crime pe Internet.
"De această dată am atins şi servcii de pe Darknet care utilizau TOR pe care, de mult timp, infractorii sunt consideraţi ca de neatins", a spus el, adăugând că "de-acum putem să demonstrăm că nu sunt nici invizibili şi nici de neatins".
- Silk Road 2.0
Potrivit lui Lodewijk van Zwieten, un expert în infracţiuni cibernetice de la Parchetul olandez, această operaţiune nu este "sfârşitul".
"În spatele acestor pieţe negre se ascund persoane care câştigă miliioane de euro. Va fi rândul lor", a adăugat el, citat într-un comunicat postat pe site-ul Parchetului olandez.
Intervenţia are loc la câteva zile de la arestarea la San Francisco a presupusului administrator al celei de a doua versiuni a site-ului Silk Road, cunoscută şi sub numele de "e-Bay-ul drogurilor".
Blake Benthall, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat miercuri de către FBI. Acuzat de asociere în vederea comiterii de infracţiuni cu scopul de a efectua trafic de droguri, piraterie pe Internet, fals în documente şi spălare de bani, el riscă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.
Potrivit unor procurori din Statele Unite, Silk Road 2.0 a permis unui număr de peste 100.000 de persoane să cumpere sau să vândă droguri şi alte obiecte de contrabandă după închiderea primei versiuni a site-ului, în 2013. Silk Road 2.0 şi-a anunţat după doar o lună "renaşterea din propria cenuşă".
Presupusul organizator al Silk Road Ross William Ulbricht aşteaptă ca procesul împotriva sa să fie deschis, la New York, după ce a pledat "nevinovat", în februarie, pentru acuzaţii de spălare de bani şi trafic de droguri.
Site-ul Silk Road 2.0 este identic predecesorului său, accesibil exclusiv prin reţeaua TOR, şi este descris de acuzare ca piaţa "criminală" online cea mai exhaustivă, cea mai sofisticată şi cea mai populară.