Putin și-a mai găsit un aliat dintr-o țară NATO pentru negocieri de pace "a la russe" cu Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, la aproape trei ani de la începutul asaltului rusesc, relatează AFP, informează Agerpres.
Premierul slovac Robert Fico "a spus că, dacă vor exista negocieri, vor fi bucuroşi ca ţara sa să fie o platformă" pentru acestea, a declarat Putin într-o conferinţă de presă, o soluţie pe care o consideră "acceptabilă".
"Nu suntem împotrivă", a spus el, lăudând "poziţia neutră" a Slovaciei.
Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care a rămas apropiat de Kremlin, s-a întâlnit cu preşedintele rus la Moscova pe 22 decembrie.