Un șofer bulgar a intrat cu autoturismul într-un gard, pe DN 5. Cine l-a scos din mașina în flăcări
Un tânăr de 24 de ani, cetățean bulgar, a fost victima unui accident rutier care a avut loc, în această dimineață, pe DN5, pe raza comunei Călugareni, relatează realitateadegiurgiu.net.
Acesta a pierdut controlul mașinii și a intrat cu autovehiculul Golf cu remorcă într-un gard de pe marginea drumului.
În ajutorul său au sărit doi jandarmi din cadrul Inspectoratul Județean de Jandarmerie (IJJ) Giurgiu, care se întorceau dintr-o misiune. Aceștia l-au scos pe tânărul rănit dintre fiarele contorsionate ale mașinii și au deconectat bornele autovehicului.
Tot jandarmii au anunțat autoritățile, iar tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor s-a constatat că tânărul în cauza nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenta băuturilor alcoolice și conducere fără a poseda permis de conducere.