Un pictor din Alba Iulia a mărit din pix zeci de pensii! Beneficiarii, pensionari cu epoleți din MAI, Armată și SRI
Un pictor din Alba Iulia a majorat din pix pensiile a 72 de oameni. Printre beneficiari se află pensionari din SRI, MAI şi Armată, care au obținut ilegal un plus de 50% la pensie, relatează Realitatea PLUS.
Situație incredibilă în Alba Iulia! Un pictor care a înființat o asociaţie a artiştilor a eliberat peste 70 de documente în baza cărora membrii asociației au obţinut un plus de 50% la pensie.
Bărbatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pictorul este acuzat că, în perioada în care era preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici Alba (UAP Alba), ar fi emis, către mai multe persoane, zeci de adeverinţe cu care acestea au obţinut indemnizaţii suplimentare la pensie, fără a avea acest drept în condiţiile în care asociaţia acestuia nu a beneficiat niciodată de statutul de ”utilitate publică”.
Potrivit rechizitoriului, faptele s-au petrecut în perioada 2012-2016.
În total, prin depunerea adeverinţelor la casele de pensii, zeci de persoane au obţinut indemnizaţii în valoare totală de peste 680.000 de lei.
Prejudiciul este imputat pictorului, iar beneficiarii nu vor mai primi suplimentul financiar la pensie.