MENIU

Un japonez s-a stabilit într-un sat din Bacău. Ce a făcut la Evaluarea Națională este de necrezut

Kevin Kashiwazaky, un elev japonez ajuns rezident în România după dezastrul de la Fukushima, din martie 2011, a învățat perfect graiul țării de adopție, lucru dovedit și prin nota obținută la Limba și literatura română la Evaluarea Națională - 9,25, scrie Agerpres,

Kevin Kashiwazaky, un elev japonez ajuns rezident în România după dezastrul de la Fukushima, din martie 2011, a învățat perfect graiul țării de adopție, lucru dovedit și prin nota obținută la Limba și literatura română la Evaluarea Națională - 9,25.

Performanța lui nu se oprește aici. Și la matematică a obținut o notă mare la examenul național — 9,50, iar în cursul anului a fost olimpic la Istorie, fiind unul dintre cei mai buni absolvenți de gimnaziu din județul Bacău. ''Locuind, în prezent, în satul Verșești, comuna Sănduleni, el nu a făcut meditații, obținând performanțele școlare doar printr-o voință uimitoare și o tenacitate pe care nu am mai întâlnit-o vreodată", a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Chievici, cea care, în prezent, se îngrijește de Kevin și de fratele său mai mic, Marius, în vârstă de 11 ani, și el primul din clasă la învățătură. ''Le-a fost foarte — foarte greu. Kevin doar înțelegea vag câte ceva, dar nu știa să scrie și să citească. Toate notițele și le lua în japoneză, apoi venea acasă, le traducea și le rescria în limba română.

Efectiv ca un elev de clasa întâi'', a afirmat Gabriela Chievici. Astfel, ceea ce la început părea de neimaginat s-a întâmplat și în doar trei ani cei doi frați au devenit premianți. Cu media generală de 9,37 obținută pe durata studiilor gimnaziale, Kevin a fost admis elev la Colegiul ''Vasile Alecsandri'' din Bacău, specializarea științe socio-umane. ''Doresc să devin un bun istoric, dar să și pot contribui, mult și eficient, la cunoașterea mai bună, reciprocă, a românilor cu japonezii. Am stabilit, prin intermediul profesorului meu de istorie, o relație cu studenții secției de limbi orientale de la Universitatea din Iași și voi merge la un simpozion. Apoi, voi încerca prin tot ceea ce am să contribui la întârirea relațiilor bilaterale la nivel de tineret", a precizat, pentru AGERPRES, Kevin Kashiwazaky, născut într-o familie mixtă româno-japoneză, dar care, la fel ca fratele său, nu cunoștea deloc limba română. Marius ar vrea să devină biolog marin.