Un feribot cu turişti s-a scufundat în estul Indoneziei, din cauza unei furtuni
Un feribot plin cu turişti s-a scufundat în estul Indoneziei. Zece turişti şi cinci membri ai echipajului sunt în continuare daţi dispăruţi, dar echipele de intervenţie indoneziene au reuşit să salveze zece persoane.
Doi dintre oamenii scoşi din apele mării sunt cetăţeni britanici, au confirmat oficialii de la Londra. Restul provin din state precum Noua Zeelandă, Franţa, Spania, Germania şi Olanda.
Ambarcaţiunea de agrement s-ar fi răsturnat din cauza unei furtuni între insulele Lombok şi Komodo. Autorităţile locale au promis că vor continua să caute supravieţuitori. Staţiunile maritime din Indonezia atrag sute de mii de turişti din fiecare an.