Un elev din București și-a amenințat profesorul de sport că îl omoară și "îl îngroapă în bani"
Un profesor de sport de la un liceu din București a fost amenințat cu bătaia de către un elev, sub privirile polițiștilor, potrivit unor surse. Oamneii legii au deschis un dosar penal în acest caz. Mai mult, pe fir au intrat și polițiștii Brigada de Combatere a Criminalității Organizate dar și specialiștii antidrog. J
Doi elevi de la un liceu din Bucureşti s-au luat la bătaie într-o pauză, iar un profesor de sport care a intervenit să îi despartă a fost ameninţat de unul dintre tineri.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au transmis sâmbătă, că poliţiştii Secţiei 25 au fost sesizaţi la începutul acestei săptămâni, prin apel 112, de către directorul unui liceu din Sectorul 6, cu privire la faptul că doi elevi, care se aflau în pauză, s-ar fi agresat reciproc.
“În temeiul sesizării, agenţi de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică- Compartimentul Proximitate s-au deplasat la faţa locului, unde au luat legătura cu apelanta şi cu un bărbat, profesor de sport, în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, cel din urmă comunicându-le poliţiştilor că a observat cum doi elevi se loveau reciproc, fiind nevoiţi să intervină, pentru a-i calma, context în care unul dintre elevi i-a adresat injurii şi l-a ameninţat cu acte de violenţă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Aceştia au adăugat că cele sesizate au fost confirmate şi de către alţi martori prezenţi la eveniment.
În cauză, poliţiştii Secţiei 25, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.
De asemenea, evenimentul a fost semalat specialiştilor ANA şi BCCO Bucureşti, în baza “Planului Naţional de acţiune pentru siguranţa şcolară”.