MENIU

Cum a ajuns Garda de Coastă românească batjocura braconierilor turci

Navele de patrulare din Garda de Coastă au ajuns de batjocura braconierilor turci. Într-o filmare prezentată de cetateanul.net se vede cum acestea sunt umilite și agresate de pescari turci veniți la braconaj în apele românești.

La 28 aprilie 2018, două nave ale Gărzii de Coastă din cadrul Poliţiei de Frontieră au încercat să prindă o ambarcațiune a braconierilor turci, aflată în apele teritoriale românești la furat de calcani.

Nu era prima dată când pescadorul Ostik Șenola a fost surprins braconând în largul coastelor românești. Cu nici trei săptămâni înainte, aceeași ambarcațiune dăduse cu tifla Gărzii Coastă. ”Pe timpul manevrelor de urmărire, polițiștii de frontieră au folosit toate mijloacele legale de stabilire a legăturii cu pescadorul turcesc: luminoase, acustice şi semnale radio, urmate de somaţii conform legii, inclusiv utilizarea armamentului din dotare, însă membrii echipajului nu s-au supus somaţiilor polițiștilor de frontieră, continuându-și deplasarea în viteză. Din cauza manevrelor bruște de schimbare a cursului de deplasare a pescadorului, nu s-au putut efectua, în siguranță, procedurile de abordaj. De asemenea, ca urmare a faptului că membrii echipajului se poziționau în dreptul motoarelor, a fost imposibilă deschiderea focului în plin asupra sistemului de propulsie al navei, fără a pune în pericol viețile omenești. În jurul orei 14:00, pescadorul a ieșit din Zona Economică Exclusivă a României”, comunica, pe 11 aprilie Poliția de Frontieră.

La 28 aprilie, istoria s-a repetat, ba încă cu mult mai umilitor. ”Pirații” turci și-au bătut joc cum au vrut ei de navele militare românești, ba mai mult au și avariat una dintre ele, lovind-o în plin, fără ca paznicii granițelor României să tragă măcar un foc de avertisment. Doar pumni ridicați în aer, câteva înjurături și două tunuri cu apă acestea sunt armele cu care polițiștii noștri păzesc granițele.


Citește continuarea pe cetateanul.net.

Mai multe articole despre:
nave romanesti braconieri turci