Ceapă murată în oțet. Rețetă simplă și delicioasă. Preparat perfect pentru sandvișuri, salate, burgeri sau preparate cu carne
Dacă nu mai știi ce garnitură simplă și delicioasă să prepari pentru a acompania o friptură suculentă, sau alte preparate, rețeta de ceapă murată în oțet poate fi opțiunea ideală. Este un preparat ușor de făcut, cu un gust dulce-acrișor și o textură crocantă. Este un acompaniament perfect pentru sandvișuri, salate, burgeri sau preparate cu carne.
Ceapa murată oferă o combinație perfectă între dulce, acru și aromat, fiind o modalitate excelentă de a transforma un ingredient simplu într-un condiment rafinat. Rețeta este rapid de preparat, versatilă și foarte sănătoasă. O poți consuma și proaspăt preparată sau o poți conserva la borcan pentru mai târziu. La fel ca murăturile clasice, și ceapa murată poate fi depozitată în cămară și păstrată câteva luni sau chiar un an.
Citește un articol din care poți afla de ce să mănânci murături iarna și care sunt cele mai importante beneficii. Mai jos îți oferim lista de ingrediente și modul de preparare pentru ceapă roșie murată.
Ceapă murată în oțet – Ingrediente
- 2 cepe roșii mari,
- 250 ml oțet de vin alb,
- 250 ml apă,
- 2 linguri de zahăr,
- 1 linguriță de sare,
- 1 cățel de usturoi,
- 1/2 linguriță boabe de piper negru,
- 1/2 linguriță semințe de coriandru,
- 1 frunză de dafin.
Cele mai bune ceaiuri pentru digestie: beneficii și recomandări. Calmează rapid disconfortul gastric
Rețetă de ceapă roșie murată – Mod de preparare
Mai întâi, vei pregăti ceapa care necesită curățare de coji, clătire și scurgere. Apoi taie ceapa în rondele subțiri și separă inelele. Lasă-le deoparte și pregătește celelalte ingrediente.
Pentru a pregăti marinada, amestecă într-o cratiță oțetul, apa, zahărul și sarea. Așază cratița cu amestecul de ingrediente pe flacăra aragazului, aprinsă la intensitate medie. Amestecă cu o spatulă până când zahărul și sarea se dizolvă. Apoi adaugă condimentele (piper, coriandru, frunza de dafin) și mai fierbe soluția pentru 2-3 minute.
Îți recomandăm să guști soluția și dacă nu este suficient de dulce sau sărată, asezoneaz-o după propriul gust.
Așază inelele de ceapă într-un borcan sterilizat și toarnă lichidul fierbinte peste ele. Adaugă și un cățel de usturoi, dacă dorești un plus de aromă. Îl poți adăuga întreg, ușor crestat sau tocat rondele.
Închide borcanul ermetic cu capacul din dotare și lasă-l să ajungă la temperatura camerei. După răcire îl poți depozita în frigider.
Ceapa murată poate fi consumată după aproximativ 30 de minute, dar devine mai gustoasă după câteva ore sau chiar a doua zi. Se păstrează bine în frigider până la 2-3 săptămâni.
Citește continuarea aici