Thalia, regina telenovelelor mexicane, este răpusă de durere. S-a stins din viață cea mai apropiată persoană din viața sa
Regina telenovelelor mexicane este răpusă de durere. Thalia a postat un mesaj cutremurător pe pagina de socializare prin care și-a îngrijorat fanii. Sora celebrei actrițe s-a stins din viață la doar 64 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, iar actrița nu își poate reveni din șoc.
Sora Thaliei, jurnalista Ernestina Sodi, a murit pe patul de spital după ce a suferit două atacuri de cord. Ea fusese internată pe 18 octombrie, iar actrița a cerut ajutor de nenumărate ori pe rețelele de socializare de la cei care pot să doneze sânge.
După ce a condus-o pe ultimul drum pe sora ei, aceasta a scris câteva rânduri în dreptul fotografiei cu Ernestina.
„Ca o adevărată luptătoare, ai luptat până în ultima secundă să rămâi aici, să ne dăruiești zâmbetul tău, să ne privești în ochi și să împărtășim lacrimi împreună. Titi, știu că te regăsești cu mama și tata și cu prietenii care ne-au părăsit înainte, dar, mai presus de toate, ești acum în fața iubitul nostru Dumnezeu”, a scris Thalia.
Thalia și sora ei erau extrem de apropiate, iar vestea a căzut ca un trăsnet pentru regina telenovelelor.
Actrița a dezvăuit recent că se luptă cu boala Lyme, cauzată de mușcătura unei căpușe. Aceasta ar fi aflat de această afecțiune în urmă cu 17 ani, când era însărcinată.