Tânărul român care s-a sinucis la Londra era un geniu
Dan-Tiberiu Sbîrcea s-a spânzurat, pe 13 noiembrie. Acesta studia la Imperial College din Londra și abia își dăduse doctoratul.
Tânărul în vârstă de 28 de ani care s-a sinucis în Londra, la puțin timp după obținerea doctoratului la o prestigioasă universitate era un adevărat geniu.
Tibi, așa cum îi spuneau prietenii, era pasionat de chimie, moștenind această pasiune de la mătușa sa, profesor de chimie și fizică la Școala generală din Aninoasa. „Și-a continuat studiile la Imperial College din Londra, unde și-a terminat doctoratul cu record mondial în domeniul neuroștiinței“, a prezentat pe pagina sa Facebook Iasmina Alstani, verișoara lui Tibi, scrie igj.ro.
Părinții îi acuză pe profesori de depresia tânărului
Mama lui Dan-Tiberiu Sbîrcea, care este procuror în Timișoara, a ajuns în Londra. Ea susține că o vină importantă pentru starea psihică în care a ajuns fiul ei o au profesorii de Imperial College din Londra, acolo unde studia Tibi. ie.
O campanie de strângere de fonduri a fost demarată pentru repatrierea în țară a trupului neînsuflețit al tânărului.