MENIU

VIDEO | „Steaua magilor” - fenomen rar pe cer. Alinierea planetelor Saturn și Jupiter nu a mai fost vizibilă cu ochiul liber de 800 de ani

La solstițiul de iarnă din 21 decembrie, Jupiter și Saturn vor părea, văzute de pe Pământ, ca o singură stea strălucitoare, pentru că orbitele de 12 și 29 de ani ale celor două planete se aliniază. Ultima conjuncție dintre ele a avut loc în mai 2000, dar poziția sa pe cer a făcut-o dificil de văzut de pe pământ. Cele două planete nu au mai fost atât de aproape și de luminoase de 800 de ani, relatează The Guardian.

Marea conjuncție din 1623 - când Galileo Galilei era încă în viață - a fost, de asemenea, greu de observat deoarece, explică Observatorul din Perth, a apărut suficient de aproape de soare încât să se fi pierdut în strălucirea acestuia.

Doar în 4 martie 1226 s-ar fi putut vedea o aliniere mai strânsă între aceste obiecte vizibile pe cerul nopții”, a spus Patrick Hartigan, un astronom de la Universitatea Rice din Texas.

Mulți astronomi consideră de asemenea că steaua din Betleem din Biblie, care i-a ghidat pe cei 3 magi, ar fi putut fi tot o mare conjuncție între Jupiter și Saturn. După cum explică Enciclopedia Britanică, mai multe conjuncții au avut loc „în decurs de 10 ani de la punctul cronologic luat acum ca începutul erei creștine”.

Pe de altă parte, steaua din Betleem ar fi putut fi, de asemenea, o conjuncție între Venus și Jupiter.

Cum se poate vedea „marea conjuncție”

În 2020, fenomenul ceresc va fi vizibil de oriunde de pe Pământ, dar cele mai bune condiții vor fi în apropierea ecuatorului, spune Hartigan. „Sărutul de Crăciun - așa cum l-a numit astronomul Brad Tucker de la Universitatea Națională Australiană va apărea pe cer în direcția vest, la aproximativ o oră după apusul soarelui.

Potrivit NASA, oamenii ar trebui să le caute în sud-vest pe cer, în ora de după apusul soarelui, când „cele două planete uriașe vor apărea la doar o zecime de grad - este vorba despre grosimea unui bănuț ținut la distanță de un braț”.

Tucker a explicat că trebuie să ne uităm după „o semilună subțire și două obiecte strălucitoare chiar lângă ea”.

Dacă sunteți pasionați de astronomie, puteți să vă uitați încă de acum pe cer, deoarece planetele se apropie deja una de alta. Tot ce este necesar este o noapte cu cer senin și un punct de observație fără clădiri sau copaci în cale pentru a vedea „marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn, potrivit Cambridge Independent.