Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, reținut de procurorii DNA
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, a fost reținut, luni, de procurorii DNA. Blejnar este acuzat într-un nou dosar penal de trafic de influență.
UPDATE: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 noiembrie 2016, a inculpatului BLEJNAR SORIN, la data faptei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență", arată un comunicat al DNA.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca acești să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.
În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.
Inculpatului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 8 noiembrie 2016, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, a fost adus luni dimineață cu mandat și sub escorta polițiștilor la DNA Ploiești.
Blejnar a mai fost condamnat la 5 ani de Curtea de Apel București, dar decizia nu a fost definitivă.
Fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat în luna iunie de Curtea de Apel București la cinci ani închisoare cu executare în dosarul "Motorina", în care este acuzat alături de soții Radu și Diana Nemeș de complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat.
Instanța a mai decis la acel moment că Blejnar nu are voie să exercite pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcții de conducere în cadrul autorităților statului cu competențe în domeniul fiscal.
Sorin Blejnar și soții Radu și Diana Nemeș au fost trimiși în judecată de DNA în iulie 2014, prejudiciul în acest caz fiind de 56 milioane euro.
Potrivit DNA, în perioada 2011 — 2012, Radu și Diana Nemeș, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ioan Ovidiu Moldovan și Pavel Ghișe au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente unor tranzacții cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparența unor produse petroliere inferioare.
Grupul a fost sprijinit în diferite modalități de Codruț Marta și Sorin Blejnar.