MENIU

Situaţie halucinantă într-un spital din România. Ce a surprins un vizitator

Pacienţii operaţi la Spitalul Judeţean Brăila sunt plimbaţi din sala de operaţie pe holuri, printre vizitatori. De asemenea, ei folosesc acelaşi ascensor cu care urcă vizitatorii, iar DSP nu poate face control, pentru că singurul inspector pe care-l are este bolnav.

Un vizitator a pozat, zilele trecute, mai mulţi pacienţi care erau transportaţi cu targa pe holurile şi cu lifturile spitalului, notează Mediafax.

Directorul unităţii medicale, Delia Râşnoveanu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a aflat din presă despre traseul bolnavilor.

”Sunt zile în care este foarte mare aglomeraţie, vin mulţi vizitatori. În mod normal aparţinătorii nu ar trebui să se afle pe holuri, există un program de vizite. După ce am văzut imaginile, am vorbit cu reprezentanţii firmei de pază, le-am cerut să restricţioneze accesul vizitatorilor. De asemenea, la lifturi vom lua măsuri, să se respecte regulile, când este transportat un pacient, în interior nu au ce căuta vizitatori”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Delia Râşnoveanu.

Aceasta a adăugat că proiectul în baza căruia s-a construit noul bloc operator nu a prevăzut o legătură directă cu vechea clădire, motiv pentru care reprezentanţii spitalului vor să ceară autorităţilor judeţene să construiască un lift.

”Atunci când s-a construit noua clădire, nu s-a făcut o legătură directă între secţii, nu ştiu de ce. Noi vrem să facem o legătură directă, am cerut să se construiască un lift doar pentru pacienţi, dar totul este la stadiu de proiect”, a precizat Delia Râşnoveanu.

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a fost informată despre situaţia de la spital, dar nu a putut face un control deoarece singurul inspector al instituţiei se află în concediu medical. De aceea, autorităţile brăilene au anunţat Ministerul Sănătăţii care va trimite o echipă de control.