Din această noapte se închid restaurantele din Capitală! Ce a decis Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență referitor la școli și licee
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară, duminică dimineață, pentru a adopta noi măsuri după ce Capitala a intrat în scenariul roșu. Ședința a fost anunțată de instituția prefectului. Astfel, restaurantele se vor închide începând cu această noapte.
Restricțiile se aplică din această noapte. Se închid teatre, cinematografele, cazinouri. Terasele și agențiile loto rămân deschise.
Iată principalele măsuri care se vor lua începând cu punerea în aplicare a restricțiilor:
- Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale;
- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, cu excepția celor cazați;
- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor;
- Interzicerea activității în cinematografe, săli de spectacole, inclusiv a manifestărilor în aer liber.
Restricțiile intră în vigoare din data de 8 martie, ora 00.00.
Conform documentului, în unitățile de învățământ, participarea la ore se va desfășura astfel,
- Cu prezență fizică pentru:
- Toți preșcolarii și elevii din învățământul primar
- Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-ea și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale
- Este permisă organizarea cu prezență fizică,în unitățile de învățământ a următoarelor activități
- Simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali
- Evaluările naționale
- Orele remediale pentru toate clasele
- Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Sunt mai multe restricții care se vor aplica în Capitală. Cel mai probabil acestea vor fi puse în aplicare de luni, 8 Martie. Se inchid restaurantele și vorbim de 12.000 de localuri în tot Bucurestiul. Reprezentanții HoReCa spun că pierderile suferite au ajuns și la 70%. Închise vor fi și teatrele, cazinourile și cinematografele.