MENIU

Scandal mare! Un cântăreţ de la noi acuză un celebru prezentator TV că a vrut să-l abuzeze sexual

Odată cu reţinerea de către poliţie a prezentatorului TV Doru Iuga, fost director la OTV, au ieşit la suprafaţă detalii din trecutul inculpatului.

Cântăreţul Cristi Nistor, care a participat şi la Vocea României, l-a acuzat pe Doru Iuga, într-o postare pe Facebook, că a încercat să abuzeze sexual de el.

"Ce interesant să văd suficienți oameni care în trecut au vrut să abuzeze de mine, în situații de genul! Și aici mă refer la Doru Iuga, care a vrut să abuzeze sexual de mine, în 2006, cu toate promisiunile ''aranjării'' vieții mele, ulterior. Deși aveam doar 20 de ani, am fost suficient de puternic încât să nu se ajungă la nimic, dar experiența psihică a fost una de neuitat!", a scris Cristi Nistor.

Prezentatorul TV Doru Iuga, lansat de OTV, actualmente redactor la publicaţia "Atac de Buzău", a fost reţinut alături de alte două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prin presă.

Fostul director OTV a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru pedofilie. Acesta a fost acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi copii ai străzii, însă prezentatorul TV nu şi-a recunoscut niciodată faptele.

În ianuarie 2013, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să ridice suspendarea pedepsei şi să-l oblige astfel pe Doru Iuga să execute pedeapsa. Noul Cod Penal l-a salvat însă, astfel că fapta pentru care primise condamnare a fost dezincriminată.

Mai multe articole despre:
Doru Iuga Cristi Nistor