MENIU

Salarii demne de UE, în industria IT din România. Cât câștigă un programator debutant

Salarii demne de UE, în industria IT&C românească. Foto/Profimedia

Salariile în industria IT din România sunt de mulți ani la nivelul veniturilor medii ale angajaților din Uniunea Europeană. Dacă un dezvoltator de software pleacă de la un salariu de 23.000 de euro pe an, un lider de echipă poate ajunge la fabuloasa sumă de 56.000 de euro pe an.

România are aproximativ 160.000 de dezvoltatori de software şi 10.000 de absolvenţi de universităţi cu profil tehnic, iar salariile oferite pentru această poziţie pornesc de la 23.000 de dolari/an, arată datele centralizate de un marketplace de recrutare în IT.

Conform studiului Huntly, principalele motive pentru angajarea dezvoltatorilor din Europa de Est, inclusiv a celor din România, sunt: baza extinsă de specialişti (circa un milion în regiunea Europa Centrală şi de Est - ECE), competenţe variate (cunoaşterea limbii engleze, educaţie STEM, competenţe tehnice solide, în special în PHP, C# şi Java în cazul României), locaţie convenabilă (diferenţă de fus orar de 1-2 ore faţă de ţările din Europa de Vest).

De asemenea, se mizează pe salarii accesibile pentru dezvoltatori, în România acestea începând de la 23.000 de dolari/an pentru un post de junior, până la 56.000 de dolari/an pentru un lider de echipă).

În plus, se pune accent pe un mediu de afaceri favorabil, cu legislaţie şi politici noi care vizează simplificarea condiţiilor de afaceri şi fiscale), precum şi pe o securitate solidă a datelor (confidenţialitate şi protecţie a datelor în conformitate cu standardele stabilite în majoritatea ţărilor membre UE). În acelaşi timp, studiul de specialitate menţionează ideea de mentalitate occidentală (etică şi valori de lucru similare cu cele ale companiilor vest-europene şi americane).

Huntly este un marketplace de ultimă generaţie dedicat recrutării în domeniul IT în regiunea Europei Centrale şi de Est, ce furnizează cele mai potrivite CV-uri. Platforma a fost dezvoltată de către inginerii software de top ai companiei Meta din California în colaborare cu recrutori cu experienţă în domeniul IT.

Noii utilizatori pot publica gratuit posturile vacante pe Huntly şi alege bonusuri unice pentru recrutori. Bonusul total de recomandare constituie, de obicei, 5-7% din salariul anual brut al candidatului, faţă de 15-20% în cazul agenţiilor de recrutare tradiţionale. În plus, echipa Huntly verifică în prealabil fiecare CV primit, ceea ce contribuie o creştere de zece ori a numărului de candidaţi relevanţi (4 din 5 candidaţi recomandaţi unui client sunt invitaţi la un interviu).