Suferința ascunsă de această fotografie. Motivul pentru care mii de femei au fost mutilate
Istoria demonstrează că standardele frumuseții au provocat multă suferință în rândul femeilor. Este și cazul practicii legării picioarelor fetițelor din China. Tehnica presupunea o mutilare a piciorului prin care cele patru degete mai mici erau rupte şi îndoite sub talpă, iar talpa şi călcâiul se forţau pentru a se apropia cât mai mult. Tehnica a fost folsită aproape 1000 de ani în China, fiind interzisă abia în 1949, la instaurarea regimului chinez, scrie Historia.
De obicei, mama sau bunica fetiţei realiza acest proces creându-se astfel un fel de solidaritate feminină. De aici rezultă şi faptul că cele mai multe dintre relatări provin din vocile bărbaţilor, femeile alegând să suporte această durere în spaţiul privat. În acest proces erau iniţiate fetele cu vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani, când oasele erau mai flexibile, dar erau cazuri, în rândul claselor superioare, când practica începea şi la 3 ani, sau la ţărani, când acest proces era efectuat mult mai târziu, pe la 12 – 13 ani.
Obţinerea frumuseţii presupunea şi anumite riscuri. Odată realizat acest proces, fetele erau obligate să meargă, rupându-şi astfel mai bine oasele şi provocându-le o durere insuportabilă. Procesul de legare era reluat la 2 – 3 zile, când rănile provocate erau curăţate şi aplicat un nou set de bandaje. Pentru a masca diformitatea provocată de această practică, femeile purtau o încălţăminte special, frumos ornamentată, care contribuia la rolul estetic şi erotic al picioarelor, dând impresia unui trup mai înalt şi mai drept.
Odată la două săptămâni încălţările erau înlocuite cu o altă pereche, întotdeauna de dimensiuni mai mici. Toate aceste practici durau aproximativ doi ani până se obţineau picioarele lotus, care nu măsurau mai mult de 3,5 inchi. Dar riscurile erau cu atât mai mari cu cât un pericol constant al acestei practici era reprezentat de infecţii, una din zece fetiţe murind.
În schimb, China modernă acuză practica legării picioarelor. Prima ameninţare serioasă la statutul picioarelor lotus s-a petrecut odată cu marea răscoală social ce a izbucnit la jumătatea secolului al XIX-lea. Răscoala taipinilor, având un program de egalitate socială, viza şi desfiinţarea acestei practici. Acuzele la adresa legării picioarelor se vor accentua la sfârşitul secolului al XIX-lea pe fondul modernizării şi liberalizării Chinei, atunci când principalii reformatori, Kang Zouwei şi Liang Qichao, au căutat să scoată în evidenţă răul produs de această practică. Argumentul lor se baza pe ruşinea produsă Chinei în lume de această practică, făcând-o să nu obţină poziţia pe care o doreau în contextul relaţiilor internaţionale, dar şi slăbind ţara prin producerea de copii slabi. Totodată, modernizarea Chinei era pusă în pericol deoarece ţara era privată de forţa de muncă a femeilor.
Desfiinţarea sistemului imperial în 1912 şi venirea la putere a republicanilor a adus şi primele măsuri concrete de eradicare, femeile care refuzau să-şi dezlege picioarele fiind supuse unor amenzi, dar practica nu va fi interzisă definitiv decât în 1949, odată cu instaurarea comunismului, mai scrie sursa citată.