Refugiată prinsă cu armă și muniție la vamă – Alertă în Sighetul Marmației
Este alertă în Sighetul Marmației după ce polițiștii de frontieră au descoperit în timpul controlului de rutină în geanta unei ucrainence, o armă, dar și muniție.
Femeia a fost găsită la graniță în timp ce ar fi vrut să intre în țară cu o armă și muniție.
Oamenii legii au deschis o anchetă, iar femeia este cercetată pentru contraband.
Arma era neletală, dar atât pistolul, cât și muniția aferentă au fost confiscate de poliiști.
„Sâmbătă, 25 iunie a.c., în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Sighetu Marmației s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, un autoturism marca BMW, înmatriculat în Ucraina, în care călătoreau patru persoane. La controlul de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali au descoperit, în bagaje, un pistol marca Zoraki (calibru 9 mm), șapte cartușe de calibru 9
mm, fără proiectil și alte trei cartușe de 9 mm cu proiectil de cauciuc", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Femeia a spus că nu știa de armă asupra ei, că îi aparține fiului și că nu avea de gând să o folosească.