Război Rusia-Ucraina, ziua 425: Ucraina și-a consolidat pozițiile militare pe malul estic al Niprului. Noi explozii în regiunea Donbas - LIVE TEXT
Ucraina a intrat în ziua cu numărul 425 de la începutul invaziei ruse. În ultima perioadă, armata ucraineană și-a consolidat pozițiile militare pe malul estic al râului Nipru, în apropiere de orașul Herson, conform Institutul pentru Studiul Războiului.
UPDATE 23.40 Armata ucraineană pare să fi început contraofensiva de primăvara, potrivit unor surse militare citate despre BBC. Trupele ucrainene au stabilit poziții pe malul estic al râului Nipru, în sudul regiunii Herson, regiunea parțial controlată de ruși.
UPDATE 21.30 "Angajaţii Ambasadei Franţei au primit luni seară o scrisoare care conţine o substanţă necunoscută. Agenţii serviciilor de intervenţie sunt la faţa locului", a afirmat un oficial rus, citat de agenţiile de presă Tass şi Reuters.
UDATE 19:23 - Dmitri Peskov susține că Putin nu are dubluri și nici nu stă în buncăre.
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a calificat declarațiile despre dublurile lui Vladimir Putin „o minciună”.
„Probabil ați auzit că Putin are o mulțime de dubluri care lucrează în locul lui în timp ce se află în buncăr. Altă minciună. Vedeți ce fel de președinte avem, dar el, de fapt, așa cum a fost, este mega-activ, cu greu putem ține pasul cu el, cei care lucrează lângă el”, în citează Interfax pe reprezentantul Kremlinului .
UPDATE 17:50 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va decide mai aproape de data evenimentului dacă va participa la conferinţa BRICS ce va avea loc în august în Africa de Sud, a anunţat luni Kremlinul,
UPDATE 16:30 - Consiliul European a anunțat că a convenit luni să stabilească relații convenționale cu Ucraina în cadrul Convenției de la Haga privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (așa-numita „Convenție privind hotărârile judecătorești”). Încheiată în 2019, această Convenție de la Haga este un tratat internațional care obligă statele contractante să recunoască și să execute hotărârile judecătorești pronunțate în materie civilă sau comercială în alte state părți la convenție.
În 2022, Ucraina a ratificat convenția, în temeiul căreia vor fi stabilite relații convenționale între Ucraina și UE la 1 septembrie 2023, cu excepția cazului în care oricare dintre cele două părți se opune.
Statele membre ale Uniunii Europene consideră că nu există obstacole fundamentale, legate de pildă de independența și eficiența sistemului judiciar, de lupta împotriva corupției sau de respectarea drepturilor fundamentale, care ar putea împiedica UE să stabilească relații convenționale cu Ucraina.
UPDATE 15:00 Moscova: 60 de mercenari ai Legiunii georgiene, ucişi lângă Bahmut
Armata rusă a lansat un atac asupra unui centru militar de mercenari străini la sud-vest de Bahmut, Donbass, ucigând 60 de membri ai Legiunii georgiane şi rănind grav alţi 20, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţiile ruse, precizând că atacul a fost efectuat pe 21 aprilie cu rachete Iskander, în oraşul Konstantinovka, ca răzbunare. Mercenarii ucişi, potrivit aceleiaşi surse, au fost consideraţi responsabili pentru torturarea şi uciderea soldaţilor ruşi în regiunea Kiev, în martie 2022.
UPDATE 14:00 Medvedev: opriţi acordul cu privire la grâu, dacă G7 blochează importurile ruseşti
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat că va pune capăt acordului intermediat de ONU care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, dacă G7 va decide să oprească aproape toate exporturile către Rusia. The Guardian o raportează, citând o postare pe Telegram a lui Medvedev însuşi.
UPDATE 13:30 Faz: 50 de spioni ruşi expulzaţi din Berlin
Aproximativ 50 de spioni ruşi deghizaţi în diplomaţi au fost expulzaţi din Germania. Acest lucru a fost dezvăluit de Frankfurter Allgemeine Zeitung (Faz), care a aflat ştirea din cercurile guvernamentale. Expulzarea, explică Faz, este reacţia Berlinului la spionajul rus activ în Germania. Sâmbătă, o aeronavă rusă Ilyushin II 96-300 de la Moscova a aterizat la Berlin cu permisiunea specială pentru a ridica lucrători ai serviciilor secrete deghizaţi în diplomaţi. Aeronava s-a întors în capitala Rusiei în cursul după-amiezii.
UPDATE 11:20 Peskov: fiul meu a participat la operaţiunea specială
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că fiul său cel mare a participat la ceea ce el a numit o „operaţie militară specială” în Ucraina. Explicând că nu a vrut să dea detalii, deoarece furnizarea acestora nu intră în rolul său instituţional, Peskov a spus că fiul său, Nikolai, „a servit în forţele armate, şi-a îndeplinit datoria constituţională. Este un adult şi a luat această decizie”. Mai devreme, fondatorul grupului Wagner, Prigojin, a dezvăluit că fiul lui Peskov a servit în grup ca artilerist. Potrivit lui Prigojin, fiul lui Peskov a lucrat „de la început până la sfârşit, dând dovadă de curaj şi eroism”.
UPDATE 13:00 Ţările baltice convoacă ambasadorii chinezi
Lituania, Letonia şi Estonia au convocat astăzi ambasadorii chinezi acreditaţi pe lângă guvernele lor, după sentinţele trimisului Beijingului la Paris, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea fostelor ţări sovietice. Acest lucru a fost confirmat de ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, în marja Consiliului Afaceri Externe de la Luxemburg. „Vom cere lămuriri, pentru a afla dacă poziţia Chinei s-a schimbat cu privire la independenţă şi pentru a le reamintim că nu suntem ţări post-sovietice, ci ţări care au fost ocupate ilegal de Uniunea Sovietică”, a explicat el.
UPDATE 12:00 China: Respectăm suveranitatea fostelor republici sovietice
China respectă „starea de suveranitate a fostelor republici sovietice”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning. Precizarea a venit după furtuna pornită de ambasadorul chinez la Paris, Lu Shaye, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea fostelor ţări sovietice, inclusiv a Ucrainei, într-un interviu acordat vineri la o televiziune franceză.
UPDATE 11:16 - Război total între Șoigu și Prigojin: Trupele rusești au întors armele împotriva mercenarilor Wagner, în regiunea Lugansk!
O luptă care a izbucnit între soldați ai armatei ruse și mercenari ai Grupului Wagner a degenerat într-un schimb de focuri în Stanitsia Luganska, în regiunea Lugansk controlată de Rusia, a afirmat Statul Major General ucrainean, citat de Sky News.
UPDATE 9:14 - Un atac cu drone a fost lansat luni asupra orașului port Sevastopol din Crimeea, fiind respins de flota rusă, susține guvernatorul prorus al orașului, Mikhail Razvozhaev, citat de CNN și Reuters.
UPDATE 7:00 - Noi explozii au avut loc, luni dimineață, în teritoriile din regiunea Donbas.
UPDATE 5:30 - Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a spus că, dacă G7 va interzice exporturile către Rusia, Moscova va răspunde prin încheierea acordului cu cereale la Marea Neagră, care permite exporturile de cereale din Ucraina. Rusia a semnalat ferm că nu va permite ca acordul să continue după 18 mai.
UPDATE 4:10 - Zelenski, mesaj emoționant înainte de contraofensiva contra rușilor: Victoria în război va fi a tuturor celor care o fac posibilă!
Președintele Volodimir Zelenski le-a adus un omagiu emoționant soldaților și poporului ucrainean care luptă pentru „victoria în fața rușilor invadatori”, în cea de-a 424 zi de război, în așteptarea contraoefnsivei ample pe care o pregătește alături de oficialii de la Kiev.
UPDATE 3:20 - Un renumit balerin a fost ucis pe frontul din Ucraina, la 31 de ani - Cum a luptat alături de soldați după invazia rusă
Un alt renumit balerin ucrainean și-a găsit sfârșitul pe front. Înscris voluntar în război, a murit la 31 de ani în timpul unei misiuni. Anul trecut, cel puțin doi mari soliști de balet și-au pierdut viața după ce au înlocuit pantofii de dans cu bocancii de luptă.
UPDATE 2:15 - Lavrov, profund jignit că nu a fost lăsat cu „aparatul de propagandă rus” în New York - Reacție halucinant
Reacție halucinantă a lui Serghei Lavrov înainte de a ajunge la ONU, la New York. Ministrul de externe, profund jignit pentru că nu are lângă el și „aparatul” de propagandă rus, a început să amenințe America.