Proteste cu imnuri și rugăciuni la Chișinău. Care sunt nemulțumirile? VIDEO
Zeci de preoți și sute de enoriași s-au strâns în Piața Marii Adunări Naționale pentru a manifesta împotriva vaccinării. Credincioșii au adus cu ei pancarte anti-vaccin în contextul în care, cu puțin timp înainte, Mitropolitul Vladimir a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, pentru o mai strânsă colaborare privind pandemia și criza economică.
Protestul a luat amploare după ce Mitropolitul Vladimir a avut o întâlnire cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în cadrul căreia cei doi au discutat despre importanța dialogului și cooperării între Biserică și Stat, mai ales în condițiile crizei pandemice şi economice cu care ne confruntăm în ultima vreme.
Zeci de preoți și sute de enoriași s-au adunat, astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale pentru a protesta împotriva vaccinării anti-COVID-19.
Protestul a început cu rugăciuni și cu afișarea pancartelor care conțin mesaje critice la adresa procesului de vaccinare.
Unii enoriași protestează contra „vaccinării forțate”, deși în Republica Moldova nu există nicio prevedere legală care să oblige cetățenii să se vaccineze.