MENIU

Prognoză meteo specială București. Se încălzește treptat, în Capitală. Temperaturi apropiate de cele înregistrate vara

Prognoza meteo specială pentru București. Temperaturi de vară. Foto/Profimedia

După episoade de ploi reci, asemănătoare cu cele de toamnă târzie, temperaturile din București se vor apropia, în următoarele 3 zile, de cele înregistrate în sezonul cald. 

Vremea se va încălzi în Capitală pe parcursul următoarelor trei zile, vineri temperatura urmând să ajungă până la 24 de grade, iar vântul va sufla moderat, conform prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit ANM, până joi, la ora 10:00, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei, astfel că temperatura maximă va fi de 14-16 grade, iar cea minimă de 4-6 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (viteze în general de 40-45 km/h).

De joi, ora 8:00, până vineri, la ora 8:00, vremea se va încălzi, cerul va avea înnorări temporare ziua, când vor fi posibile averse slabe, apoi se va degaja. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (viteze în general de 40-50 km/h). Temperatura maximă va fi de 19-20 de grade, iar cea minimă va fi de 4-7 grade.

Vineri, de la ora 8:00, până la 21:00, vremea va continua să se încălzească, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade.

Mai multe articole despre:
prognoza meteo bucuresti vreme calda bucuresti