Primarul unei comune vrâncene, luat la bătaie într-o discotecă
Primarul comunei vrâncene Milcovul, Mihai Neață, a fost implicat, duminică dimineață, într-un incident violent.
Aflat în incinta discotecii din sat, edilul a fost anunțat că un grup de tineri se ceartă în fața localului. A ieșit afară pentru a încerca să aplaneze conflictul, i-a invitat pe tineri să intre în interiorul discotecii și a încercat să-i liniștească. Văzând că aceștia au început iar să se certe, de această dată, în interior, soția primarului i-a scos pe scandalagii afară. Neață a ieșit și el, moment în care unul dintre tineri l-a lovit cu pumnul în faţă pe edil, apoi a dat bir cu fugiţii.
Contactat de reporterii de la Jurnal de Vrancea, Mihai Neață cataloghează incidentul drept o întâmplare nefericită.
„Sâmbătă noaptea, pe la ora 3:10, eram la discoteca din sat. Au venit la mine fetele de la bar care mi-au spus că afară sunt niște băieți care se ceartă. Am ieșit afară, i-am întrebat cine sunt și de ce se ceartă. Erau patru băieți veniți de la Mircești și doi băieți de la Milcovul. I-am invitat înăuntru, sperând că așa vor înceta cu discuțiile. Nu a durat mult timp și au început iarăși să se înjure. Soția mea a mers la unul din grupuri și i-a scos afară. Am ieșit și eu afară și, când am ajuns în ușa discotecii, am încercat să-l țin pe unul din ei, și atunci mi-a dat un pumn în față, s-a urcat repede într-un taxi și a fugit”, a declarat primarul din comuna Milcovul, Minai Neață.
Lovitura primită de Neață l-a lăsat cu un ochi umflat. Primarul spune că incidentul a fost doar o întamplare nefericită.
„Duminică, fiul meu a fost sunat de taximetrist şi a spus că îşi cere scuze, s-a speriat, nu a vrut să mă lovească. Nu am de ce să îl iert pentru că eu consider că nu s-a întâmplat nimic. Am ochiul puțin vânăt, dar nu e o problemă”, a mai declarat Neață.