Primarul şi viceprimarul dintr-o comună din Suceava, trimiși în judecată pentru FRAUDĂ cu subvenții agricole
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a actualului primar al comunei Rîşca din judeţul Suceava, Ion Bosînceanu, dar şi a fostului primar al aceleiaşi comune, Neculai Rusu, pentru fraudă cu subvenţii agricole.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- persoană fizică, președinte al Asociației crescătorilor de animale „Gospodarul” Rîșca pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- Asociația crescătorilor de Animale „Gospodarul” Rîșca pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- RUSU NECULAI, la data faptei primar al comunei Rîșca, județul Suceava, în prezent viceprimar al aceleiași localități, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- BOSÎNCEANU ION, primar al comunei Rîșca, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2014, președintele Asociației crescătorilor de animale „Gospodarul” Rîșca, la instigarea celor doi primari, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (contracte de arendă, contract de administrare, anexe, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru o suprafață de pășune (321,79 ha) aparținând domeniului privat al comunei, dată spre folosință fără organizarea unei licitații publice.
În realitate, cei care ar fi condus Asociația respectivă și ar fi luat toate hotărârile erau inculpații Rusu Neculai și Bosînceanu Ion, ceilalți membri nefiind vreodată cooptați în luarea vreunei decizii.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.107.912 lei.
De menționat este faptul că, după ce erau virate fondurile în contul Asociației, banii ar fi fost scoși eșalonat și împărțiți între cei trei inculpați (cei doi edili primind sumele cele mai mari pe care le-ar fi folosit într-o mică măsură în interesul localității pe care o administrau, restul fiind folosite în interes personal).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu 832.783 lei, diferența de bani până la suma de mai sus fiind recuperată prin metoda compensației datoriilor.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Bosînceanu Ion și președintelui Asociației crescătorilor de animale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză, anunță DNA.