MENIU

Primaria scoate copacii înfloriți de pe un bulevard important al Capitalei. Ce va face cu ei

Primaria scoate copacii înfloriți de pe un bulevard important al Capitalei. Ce va face cu ei / Foto: Captură Facebook

Oamenii care au mers, joi dimineata, pe Bulevardul Iuliu Maniu, din Capitala, au observat ca pomii infloriti de pe scuarul dintre sensurile de circulatie erau smulsi din radacina de lucratorii administratiei locale.

Nemultumiti de aceasta actiune, multi bucuresteni au postat pe Internet imagini si clipuri in care erau surprinse momentele in care pomii infloriti erau scosi din pamant, fara mila.

Despre tot ceea ce se intampla pe Bulevardul Iuliu Maniu, Primaria Sectorului 6 spune ca face parte din "reamanajarea urbanistica si peisagistica" a zonei.

"Reamenajarea urbanistica a bulevardului Iuliu Maniu este unul dintre proiectele majore de investitii din acest an. Ma bucur ca am dat deja drumul lucrarilor si putem, astfel, sa punem in valoare ceea ce eu consider cartea de vizita a Sectorului 6, respectiv a Bucurestiului. Bd. Iuliu Maniu reprezinta poarta de acces in Capitala pentru cei care vin din Vestul tarii, iar aceasta trebuie sa se ridice la cele mai inalte standarde", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, noteaza ziare.com.

Mai exact, primaria de sector sustine ca acesti copaci smulsi de pe bulevardul Iuliu Maniu vor fi mutati in alte zone, deficitare de spatiu verde. Practic, acestia vor ajunge in zona fostelor gratare de pe digul Lacului Morii, la blocurile ANL din Cartierul Constantin Brancusi si in Parcul Brancusi, precum si pe domeniul public din zona Aleii Baiut, care va fi refacuta integral de ADPDU Sector 6.

Mai multe articole despre:
copaci iuliu maniu