Preşedintele CJ Botoşani, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare
Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat, joi, la şase luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Suceava. Decizia este definitivă.
Magistraţii de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ţurcanu de fals şi uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, aceştia pierzându-şi astfel funcţiile de consilieri judeţeni sau locali.
Preşedintele CJ Botoşani îşi va pierde funcţia, prefectul judeţului urmând să emită un ordin în acest sens.
Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată în anul 2011 pentru că a consemnat nereal că membri ai PNL Botoşani au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani acestora li s-a ridicat doar sprijinul politic.
"Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi cinci persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită", se arăta în rechizitoriu.