MENIU

Presa din Israel: Arestarea miliardarului Beny Steinmetz, în legătură cu dosarele din România

Beny Steinmetz

Arestarea miliardarului Beny Steinmetz, luni în Israel, ar avea legătură cu acuzaţiile de complicitate la spălare de bani dintr-un dosar cu afaceri imobliliare din România, potrivit unor surse judiciare citate de cotidianul Haaretz.

Surse din poliţia israeliană au declarat pentru publicaţia Haaretz că reţinerea celui care a fost la un moment dat cel mai bogat om din Israel este în legătură cu suspiciunile de fraudă şi spălare de bani din dosarul pe care Steinmetz îl are la Bucureşti.

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi alţi patru oameni de afaceri au fost plasaţi în arest preventiv, luni seară, de justiţia din Israel.

Acuzaţiile se referă la fals, uz de fals, spălare de bani, fraude, abuz de încredere şi obstrucţionarea justiţiei.

Steinmetz a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2016 în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, în care mai apar numele lui Remus Truică și Prințului Paul. Procesul început în ianuarie 2017 a avut 20 de înfăţişări până în acest moment.

În instanţă, Beny Steinmetz a declarat că investigaţia este parte a unui "război politic". Steinmetz a acuzat că omul de afaceri George Soros finanţează o campanie împotriva lui, argumentând că dosarul este construit pe mărturia falsă a unei femei pe care nu a identificat-o.

DNA i-a trimis în judecată, în dosarul Ferma Băneasca, pe oamenii de afaceri Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin "Beny" Steinmetz şi Moshe Agavi. În același dosar au mai fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care și Remus Truică și Prințul Paul.

Astfel, potrivit procurorilor, "începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus împreună cu inculpaţii Tal Silberstein, Shimon Shevez, BenjaminSteinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) şi alte persoane, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare şi prin traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici", anunţau procurorii printr-un comunicat de presă.

DNA preciza că Paul Philippe al României i-ar fi promis omului de afaceri Remus Truică şi celorlalte persoane vizate de anchetă între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care le revendicase în România şi că "le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea / retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor".

Procurorii anunţau că au făcut demersuri pentru ca cei patru oameni de afaceri să ajungă în faţa organelor judiciare însă că aceştia se sustrag urmăririi penale, motiv pentru care au solicitat Curţii de Apel Braşov arestarea lor preventivă în lipsă.

În acelaşi dosar sunt cercetate mai multe persoane, printre care Paul Philippe al României şi omul de afaceri Remus Truică.

Steinmetz este cunoscut pentru relaţiile politice cu Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu şi mai ales pentru implicarea într-o serie de dosare răsunătoare de retrocedări de terenuri şi păduri. Potrivit jurnalistului israelian Attila Sonfalvi, poliţiştii ar mai fi arestat şi alte persoane. Ancheta a implicat FBI şi poliţia din Elveţia.

Mai multe articole despre:
Steinmetz Beny Steinmetz