POLUARE MASIVĂ în Gorj! 400 de litri de ulei uzat, deversat direct pe sol, și alte nereguli grave, descoperite la un service auto
Anchetă uriașă la un service auto din județul Gorj. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac cercetări cu privire la infracţiuni legate de folosirea improprie a deşeurilor periculoase, după ce au găsit sute de litri de ulei uzat provenit de la motoare şi depozitat necorespunzător, dar şi „numeroase scurgeri necontrolate” pe sol.
Verificările în acest caz au demarat în urma unui control efectuat, miercuri, la un service auto din municipiul Târgu Jiu.
Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Gorj, care au mers în control, au constatat abateri grave privind privind regimul deşeurilor.
„La o societate comercială având ca obiect de activitate principală întreţinerea şi repararea autovehiculelor, cu punct de lucru în municipiul Târgu Jiu, au identificat în flagrant delict un bărbat de 44 de ani, care nu ar fi respectat măsurile obligatorii privind valorificarea/eliminarea cantităţii de 400 litri ulei uzat, deşeu periculos provenit din activităţi specifice de schimbare a uleiului de motor, fiind observate pe sol numeroase scurgeri necontrolate”, transmit, joi, oficialii Poliţiei judeţene Gorj.
În urma celor constatate a fost deschis dosar penal în care se fac cercetări care vizează comiterea infracţiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transportare, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase.