MENIU

Modificări majore în legea fiscală care vor intra în vigoare din 2025. Ce conține „ordonanța trenuleț”

Guvernul lucrează intens la „ordonanța trenuleț”. Foto/Guvern

Ordonanța „trenuleț” pregătită de Guvern vine cu noi modificări fiscale care vor intra în vigoare din 2025.

Documentul obținut de HotNews.ro și analizat de jurnaliști arată că, de la 1 ianuarie, în privința e-Factura, identificarea prin CNP devine opțională. Practic, se reglementează înscrierea pe factură a unui cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului – persoană fizică, dacă acesta nu comunică niciun cod. Documentul mai prevede restrângerea operațiunilor pentru care este obligatorie utilizarea sistemului național e-Factura numai la operațiunile cu locul livrării/prestării din punct de vedere al TVA în România.

În acest sens se elimină excepția de la obligația utilizării sistemului național RO e–Factura pentru facturile simplificate (altele decât bonurile fiscale), și se introduce obligația referitoare la înscrierea în facturile emise pentru operațiunile realizate în baza unor contracte de achiziții publice/sectoriale etc. a codurilor CPV corespunzătoare din nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice.

Fiindcă toate facturile emise în relația B2C (n.r. business-to-consumer, facturile emise de societăți comerciale persoanelor fizice) vor fi raportate în sistem de la 1 ianuarie 2025, se abrogă prevederile referitoare la utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise pentru vouchere de vacanţă titularilor acestora. Totodată, se instituie obligația înscrierii în facturile simplificate și a codului de înregistrare în scopuri de TVA sau a codului de identificare fiscală al beneficiarului, în cazul în care acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă, informație necesară în contextul obligațiilor instituite în legătură cu utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura pentru aceste facturi.

În ceea ce privește RO e-Transport, proiectul prevede amânarea intrării în vigoare a e-Transport pentru operatorii economici autorizați (AEO) până la 31 martie 2025.

Amintim aici că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 21 iunie 2024, extinde utilizarea sistemului RO e-Factura și pentru tranzacțiile B2C. Conform OUG nr. 69/2024, în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, utilizarea sistemului RO e-Factura în relația B2C a a fost și este opțională, devenind obligatorie începând cu 1 ianuarie 2025. Fac excepție facturile simplificate emise conform art. 319 alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Noi schimbări și la e-TVA

Proiectul de ordonanță propune amânarea obligației persoanelor impozabile de transmitere a rezultatului verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de către ANAF, și implicit a sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei obligații, de la 1 ianuarie 2025 la 1 iulie 2025.

Se va clarifica, spune documentul, TVA colectate prin autofacturare, în cazul obiectivelor de investiții din cadrul unor programe de interes public sau social, finanțate din fonduri publice, care sunt predate gratuit beneficiarilor, în sensul că persoanele impozabile care implementează astfel de programe și au dedus TVA pentru achiziții, trebuie să emită o autofactură (CNI). Tot prin această ordonanță se desemnează autoritatea să reprezinte România în cadrul procedurii comune de achiziții publice între Comisia Europeană și statele membre, a platformei centrale comune declaranților autorizați CBAM, destinată vânzării certificatelor CBAM (mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră).

Obligația persoanelor impozabile de a transmite rezultatul verificărilor asupra diferențelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de către ANAF, precum și sancțiunile aferente neîndeplinirii acestei obligații, sunt reglementate de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2024. Conform acestei ordonanțe, intrarea în vigoare a obligației de transmitere a răspunsului la notificare a fost stabilită pentru data de 1 ianuarie 2025, respectiv 1 august 2025 pentru persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.