Criza politică provoacă incertitudini pentru veniturile românilor. Măsuri pentru reforma fiscală: salariile și pensiile ar putea fi înghețate
Noua guvernare va trebui să vină cu măsuri foarte stricte de anul viitor pentru a reduce deficitul bugetar. Experții se așteaptă ca acesta să rămână la un nivel uriaș și în următorii ani, iar planul fiscal arată că în aprilie anul viitor oficialii români vor discuta cu cei de la Banca Mondială primele scenarii pentru reforma fiscală. În același timp, bursa continuă să se deschidă pe roșu, iar indicii sunt în continuă scădere. Economiștii spun că banii din pensiile private ale românilor ar putea fi grav afectați.
Noul guvern va trebui să vină urgent cu măsuri pentru a reduce deficitul bugetar, iar asta se va traduce în cheltuieli mult mai mari pentru României, cel puțin asta susțin experții. Tot ei sunt de părere că ne putem aștepta la taxe dure încă din primele luni ale anului viitor și aici vorbim despre eliminarea facilităților fiscale și posibile majorări ale impozitului pe salariu și totodată și creșterea cotei TVA.
Practic, taxa pe valoarea adăugată ar putea crește de la 9% cât este acum la 19%. Însă, în același timp, salariile și pensiile românilor ar putea fi înghețate și asta pentru că datoria publică a ajuns la 54,4% din PIB, iar legea spune că în cazul în care ajunge la 55% din PIB, atunci statul poate lua măsuri pentru a îngheța veniturile românilor.