MENIU

Cine este Cornel Petruț, zis Magiunică, dezvoltatorul imobiliar interlop călcat de mascați: prejudiciu de 20 de milioane de lei

Percheziții de amploare în Capitala, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 20 de milioane de lei. Un interlop dezvoltator imobiliar din clanul VASILOI este în vizorul DNA și a fost călcat de mascați în această dimineață. Vorbim despre Magiunică - pe numele real Ion Cornel Petruț. 

Rechinul imobiliar din sectorul șase, Cornel Petruț Ion, zis "Magiunică", este protagonistul în scandalul cu imobiliare și perchezițiile. Potrivit surselor, bărbatul vindea imobile cu cota de tva de 5%, deși nu îndeplinea toate condițiile legale pentru aceasta.

În realitate el ar fi trebuit să vândă aceste apartamente cu cota de TVA de 19% TVA. Astfel, diferența de cotă ajungea în final în buzunarele afaceristului.


Potrivit presei, Cornel Petruţ Ion este acţionar în 14 companii. Una dintre firmele la care are acțiuni dezvoltă un proiect uriaș de locuințe, într-un cartier din vestul Bucureștiului.


Cartierul rezidențial este încă unul dintre proiectele în care investitor este Petre Niculae, tatăl actualului iubit al influenceriței Cristina Ich. Supranumit un mogul al imobiliarelor, a ridicat mii de apartamente în Capitală, în special în zona de vest.


De numele lui Magiunică se leagă şi o firmă de platforme auto, care în perioada 2010-2015 a avut un contract cu o primărie de sector, oferind servicii la suprapreţ pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.