Vremea se răcește brusc și accentuat: ministrul Mediului anunță MĂSURI de URGENȚĂ pentru populație. Când lovește Ciclonul Ashley - risc crescut de inundații
Ciclonul Ashley lovește, în scurt timp, România! Liberalul Mircea Fechet anunță măsuri esențiale pentru a proteja locuitorii și infrastructura din zonele cu risc ridicat de inundații.
"Înainte de ședința de Guvern, am avut o discuție amplă cu colegii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Administrația Națională Apele Române (ANAR), precum și de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA). Am primit ultimele informații legate de situația hidrometeorologică actuală din țară, în contextul influenței ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile", a spus Mircea Fechet, ministrul Mediului, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
În ultimele zile s-au emis avertizări privind creșterea precipitațiilor și intensificarea fenomenelor hidrologice. Între 30 septembrie și 3 octombrie, vom resimți efectele activității ciclonice în special în sudul și centrul teritoriului, Carpații Meridionali și de Curbură, cu posibile efecte și în zona de sud-est a țării, transmite ministrul Mediului.
Mai exact în Oltenia și Muntenia, cantitățile de precipitații vor atinge valori cumulate de 80-100 l/mp, ceea ce poate genera creșteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni. Debitele maxime pe Dunăre, la intrarea în țară, se vor situa la valori cuprinse între 7700 și 8000 mc/s, ca urmare a propagării viiturii din bazinul superior al Dunării și a precipitațiilor prognozate pentru următoarele zile. Pe sectorul românesc al Dunării, ca urmare a precipitațiilor însemnate cantitativ, se pot înregistra viituri importante în bazinele hidrografice Jiu, Olt și Argeș-Vedea.
Ministrul Fechet a dispus pregătirea echipelor și materialelor necesare pentru intervenție în bazinele afectate.
"S-au mobilizat resurse pentru a interveni prompt, în special în zonele vulnerabile. Aș vrea să subliniez câteva acțiuni deja demarate: S-a dispus închiderea cu panouri a breșei de pe digul râului Olt, pe malul drept, în amonte de localitatea Islaz. Se continuă lucrările de consolidare cu saci de 1-2 tone și fascine la eroziunile digurilor în localitățile Ciocănești și Borcea, precum și în zona Stelnica-Bordușani, pentru a preveni eventualele pagube cauzate de viituri. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a proteja locuitorii și infrastructura din zonele cu risc ridicat de inundații", a precizat liberalul.
Acesta insistă asupra faptului că situația hidrometeorologică va fi actualizată zilnic, și roagă cetățenii să fie vigilenți și să respecte recomandările autorităților: "Reamintesc că aceste fenomene sunt dinamice și depind de o serie de factori naturali care pot evolua rapid, astfel că informările și avertizările vor fi actualizate în permanență. Suntem pregătiți pentru a face față acestei situații și, în colaborare cu toate autoritățile implicate, vom depune toate eforturile necesare pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător de efectele acestui ciclon."