Percheziţii de amploare în 23 de judeţe și 98 de locații, într-un dosar de evaziune fiscală
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, marţi dimineaţă, percheziţii în 23 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală.
Poliţiştii argeşeni specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, marţi, percheziţii în 23 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au loc 89 de descinderi în Argeş, Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
"Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2015 - până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale cu profil de activitate comerţ cu piese auto ar fi omis, în tot sau în parte, să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate", se precizează în comunicat.
Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş, în colaborare cu Direcţia Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
La acţiune participă poliţişti din toate judeţele în care au loc descinderi, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Argeş, potrivit Agerpres.