MENIU

OMORÂTĂ în bătaie în fața celor 4 copii - Povestea tragică a unei femei afgane care a REFUZAT să le facă de mâncare talibanilor

Talibani - imagine de arhivă

Caz cutremurător în Afganistan! O femeie afgană a fost omorâtă de luptătorii talibani chiar în fața celor patru copii ai săi, totul din cauză că a refuzat să le facă de mâncare.

Potrivit presei străine, femeia era acasă cu cei patru copii ai săi, locuința sa fiind într-un mic sat din nordul Afganistanului, când islamiștii i-au "bătut" la ușă.
 
Din câte se pare, fiica știa că aceștia o să vină, pentru că mama ei îi spusese că aceștia făcuseră la fel și în zilele anterioare, când îi ceruse să facă mâncare pentru aproximativ 15 persoane.
”Mama mea a spus, 'sunt săracă, cum pot să gătesc pentru voi”. (Talibanii - n.r.) au început să o bată. Mama mea a căzut jos, iar ei au lovit-o cu armele - AK47'”, a declarat fiica femeii.

Fata a spus că deși i-a implorat să se oprească, aceștia nu au ținut cont de rugămințile ei. Mai mult decât atât, se pare că luptătorii s-au oprit doar pentru un scurt moment și asta ca să arunce o grenadă în camera alăturată și au plecat în timp ce flăcările începeau să se întindă.
 
Mama celor patru copii a murit din cauza bătăii.
Mai multe articole despre:
afgana afgana omorata in bataie talibani mancare