MENIU

Obiceiul zilnic pe care să-l faci pentru a avea o inimă cât mai sănătoasă

Foto/Arhivă

Nu doar exercițiile fizice sau alimentația corectă ajută la menținerea unei stări bune de sănătate a inimii. Când vine vorba despre sănătatea inimii, cardiologul Alejandro Junger spune că încearcă să urmeze această practică aproape zilnic.

„Recunosc că sunt zile în care nici eu nu reușesc să mă țin de acest obicei (da, da, chiar și unui medic i se poate întâmplă să mai sară uneori peste obiceiurile sănătoase)”, spune Junger, dar „încerc să recuperez ori de câte ori pot pentru că îmi dau seama că sănătatea inimii mele este extrem de importantă.”

Meditația, un leac de inima bună

Cardiologul a mai explicat că meditația este obiceiul care îl ajută cel mai mult să se relaxeze și să facă ordine în gânduri. „O minte care strunește gândurile negative e clar o minte mai puternică și mai sănătoasă. Și meditația chiar îți aduce liniște în viață. Totodată, meditația (vorbesc aici de orice tip de meditație) ajută la o mai bună sincronizare a ritmului cardiac. Așadar, atât timp cât echilibrul mental este unul bun, și sistemul nostru cardiovascular își menține funcțiile în paramateri normali.”

Cum funcționează?

Cardiologul Alejandro Junger mai spune că există o serie de studii care relevă că meditația ajută la normalizarea tensiunii arteriale. „Diminuarea nivelului de stres din corp cu ajutorul meditației reglează suflul sistolei și diastolei, așadar presiunea sanguină este normalizată, fapt ce ajută organismul să funcționeze corespunzător.” De asemenea, specialistul a mai explicat că meditația ajută și la reglarea nivelului de cortizol (denumit și hormonul stresului) din corp.“

Atât timp cât cortizolul este scăzut, și inima noastră e mai ferită de boli. Mai pot spune că Asociația Americană a Inimii recomandă meditația împreună cu celelalte terapii care reduc riscul maladiilor cardiovasculare și din propria experiență pot spune că nu există nicio altă terapie mai bună decât meditația. Nu prezintă efecte secundare și este accesibilă”, spune Junger în cadrul unui interviu acordat publicației online mindbodygreen.com.

4 pași simpli de meditație pentru începători

1. Alege un spațiu ferit de oameni în care să meditezi liniștit. Teoretic poți medita oriunde, dar dacă ești la început, cel mai bine ar fi să o faci într-un loc liniștit. Deconectează-te aici de toate sursele care te-ar putea distrage (telefon mobil, televizor, tabletă și alte surse de zgomot).

2. Îmbracă-te în haine lejere care să te ajute să te relaxezi și așază-te într-un loc în care să stai confortabil.

3. Așază-te într-o poziție lejeră și evita la început poziția lotusului (pentru un începător această poziție poate fi incomodă). Poți începe prin a stă pe scaun, cu față către fereastră. Lumina și aerul curat îți vor da o stare de bine.

4. Închide ochii, inspiră și expiră adânc și lasă-ți mintea să facă pace cu ține. Vei simți cum inima începe să bată mai încet, iar tu vei simți mai bine.

SURSA