MENIU

Oana Pellea, terorizată de un discurs al lui Nicolae Ceaușescu, într-un taxi - VIDEO

Actrița Oana Pellea a trăit clipe de coșmar într-un taxi, în timp ce se întorcea de la un spectacol. Imediat după ce a urcat în mașină, artista a fost șocată să audă vocea fostului lider comunist Nicolae Ceaușescu, repetând un discurs. Spaima s-a accentuat când șoferul admirator al lui Ceaușescu a refuzat să dea mai încet și a devenit agresiv în trafic.

Oana Pellea a și filmat preț de câteva minute în mașină, pentru a reda conținutul audio în care Ceaușescu vorbea despre un asalt la adresa identității României.

Actrița a relatat că a avut senzația unui ”un salt mortal în timp”, iar starea den teamă s-a asccentuat în momentul în care l-a rugat pe șofer să reducă volumul, dar acesta a ignorat-o.

”O experiență… Halloween-ul meu…

În taxi București 2022 astă seară 1 noiembrie… mă întorc de la spectacol.

Te urci în taxi și faci un salt mortal în timp… GROAZNIC!

Update.

Nu asculta un post... avea o înregistrare ÎN BUCLĂ!

Era un taxi public… Respect orice meserie… acord respect fiecărei persoane, dar vă recunosc, experiența aceasta nu a fost chiar plăcută…

Sigur… sunt oameni și oameni… poți asculta orice dorești într-un spațiu privat, dar mă aflam într-un spațiu destinat transportului public.

L-am rugat politicos să dea mai încet… n-a făcut-o…

Am ajuns cu bine…”, a scris Oana Pellea pe Facebook.

 

 

Mai multe articole despre:
oana pellea nicolae ceausescu taxi