MENIU

O nouă fraudă online ia amploare în România - Victimele sunt păcălite cu promisiunea unor câștiguri substanțiale

Frauda online

Este vorba despre site-uri web, reel-uri facebook, reclame youtube ce utilizează fără permisiune imaginea Transgaz, a reprezentanților săi sau a unor persoane publice şi creează simulări ale paginii oficiale a companiei.

 

"Pentru a evita astfel de tentative de fraudă, SNTGN Transgaz SA recomandă, înaintea luării unei decizii de investiții, consultarea surselor oficiale de informare respectiv website-ul companiei www.transgaz.ro precum și website-ul Bursei de Valori București www.bvb.ro.

SNTGN Transgaz SA reiterează faptul că, reprezentanții societății nu încurajează prin declarații publice utilizarea vreunei platforme de tranzacționare sau dezvăluirea datelor personale (numărul contului bancar, datele din actul de identitate)", se arată într-un comunicat al Transgaz.

Reprezentanții companiei spun că, încă de la apariția primelor astfel de atacuri, au sesizat autoritățile competente în combaterea acestor tipuri de fraude și au luat toate măsurile necesare, astfel încât să fie asigurată informarea corectă a tuturor celor interesați.

În situația în care vă confruntați cu tentative de fraudă sau activități suspecte, este foarte important să raportați imediat aceste situații autorităților.

Unul dintre aceste site-uri false este www.transgazro.info, care folosește layout-ul unui cunoscut site de știri pentru a prezenta o știre falsă.

"În ianuarie 2023, Parlamentul a mandatat Transgaz să creeze un proiect prin care cetățenii să poată folosi resursele naționale, susținute de companie, pentru a asigura un nivel de trai de calitate. Oricine poate începe să investească cu 1.200RON, cumpărând acțiuni la companie și poate începe să câștige de la 10.000 RON în fiecare lună", spune știrea falsă.

Utilizatorii sunt îndemnați să investească 1.200 de lei, cu promisiunea unui câștig de 10.000 de lei pe lună. Mai mulți așa-ziși câștigători povestesc cum au primit sume de bani uriașe.

Același tip de fraudă circulă și cu imaginea Hidroelectrica.

Fraudă cu imaginea lui Elon Musk
Un alt tip de fraudă care circulă în rețelele sociale este o schemă ponzi numită SolarCity.

Oamenii sunt îndemnați să cumpere cu 25 de lei un panou solar virtual, cu promisiunea unor câștiguri mari dacă îi atrag și pe alții să cumpere. În plus, li se promite că vor primi acasă panoul solar în format fizic, după un an.

Cei care au pus la cale această înșelăciune folosesc un o imagine cu Elon Musk și logo-ul SolarCity, o companie care a fost cumpărată de Tesla.

Mai multe articole despre:
Frauda online transgaz