O jurnalistă a fost ucisă în Republica Centrafricană
O fotojurnalistă de origine franceză, Camille Lepage, a fost ucisă în timp ce efectua un reportaj în Republica Centrafricană, a anunţat marţi într-un comunicat preşedintele francez, François Hollande, relatează AFP.
"Preşedintele Republicii a aflat cu mare tristeţe vestea privind decesul jurnalistei Camille Lepage, care efectua un reportaj în Republica Centrafricană", a anunţat Preşedinţia Franţei într-un comunicat.
"Trupul neînsufleţit al lui Lepage a fost găsit în timpul unei misiuni de patrulă a forţei SANGARIS, cu ocazia unui control efectuat asupra unui vehicul condus de elemente anti-balaka, în regiunea Bouar (vest)", se arată în textul comunicatului.
"Toate mijloacele vor fi puse în aplicare pentru a face lumină asupra circumstanţelor acestui asasinat şi pentru a-i găsi pe ucigaşii compatrioatei noastre", a dat asigurări şeful statului francez. Preşedintele Hollande a adresat cele mai sincere condoleanţe rudelor victimei. Camille Lepage avea 26 de ani şi reprezenta studioul lui Hans Lucas, potrivit site-ului său de Internet.