NOUL COD PENAL. Arestul la domiciliu cu brăţară, imposibil de aplicat
NOUL COD PENAL Arestul la domiciliu cu brăţară, imposibil de aplicat. Asta în condiţiile în care potrivit Noului Cod de Procedură Penală, măsura preventivă poate fi pusă în aplicare. Legile care completează noile coduri prevăd, la rândul lor existenţa unor acte normative de aplicare ce nu au fost încă elaborate. Până ce acestea nu vor fi întocmite, brăţările de localizare nu vor putea fi achiziţionate.
NOUL COD PENAL De la 1 februarie, instanţele de judecată pot să-i trimită în arest la domiciliu pe infractori, iar suspecţii mai periculoşi să fie chiar monitorizaţi cu ajutorul unei brăţări electronice.
"Măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta."
Sursa: NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ
Măsurile preventive sunt reglementate de legile 253 şi respectiv 254 din 2013, intrate în vigoare tot de la 1 februarie. Articolul 124 din Legea 254 spune că
NOUL COD PENAL "În situaţia în care, cu ocazia dispunerii măsurii arestului la domiciliu, se stabileşte ca inculpatul să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, potrivit art. 221 alin. (3) din Codul de Procedură Penală, modul de utilizare a acestuia, precum şi condiţiile referitoare la transmiterea, modificarea şi stocarea datelor obţinute prin supravegherea electronică se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."
Sursa: Legea 254/2013
NOUL COD PENAL Până ce regulamentul de aplicare a legii 254 nu va intra în vigoare, brăţările de supraveghere a persoanelor arestate preventiv nu vor fi cumpărate.