Miting în Piața Victoriei - Sute de oameni au cerut eliberarea ostaticilor luați de Hamas
Câteva sute de persoane s-au strâns, duminică în zona Bibliotecii Centrale Universitare din Piaţa Victoriei a Capitalei, pentru a participa la un miting în sprijinul victimelor teroriştilor Hamas şi pentru a cere eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas, încă din 7 octombrie. Demonstranţii au avut un afiş mare cu feţele copiilor care sunt ţinuţi ostatici de către gruparea teroristă şi cu mesajul „Bring them home” (Aduceţi-i acasă – n.r.), precum şi mai mulţi ursuleţi albi de pluş legaţi la ochi cu eşarfe negre, fiind puşi pantofiori, jucării şi baloane roşii lângă ursuleţii respectivi.
Demonstraţia de duminică din Bucureşti, la care sunt în jur de 500-600 de participanţi, este şi în sprijinul victimelor teroriştilor Hamas, mulţi oameni având cu ei steagul Israelului, cât şi pancarte cu fotografii ale unor persoane ucise sau răpite de către gruparea teroristă.
De asemenea, zeci de mii de israelieni s-au adunat, sâmbătă noapte, la Tel Aviv pentru a cere eliberarea compatrioţilor ţinuţi ostatici de terorişti, încă din data de 7 octombrie.
Şi în marile oraşe ale Europei, zeci de mii de susţinători ai palestinienilor au manifestat pentru a cere oprirea bombardamentelor din Fâşia Gaza. În Londra, demonstraţiile de stradă au fost violente.
Astfe, peste 300.000 de demonstranţi pro-palestinieni au mărşăluit sâmbătă prin centrul Londrei, iar poliţia a arestat aproape 100 de contra-protestatari de extremă dreapta pentru a-i împiedica să atace mitingul principal, relatează Reuters.
Totodată, aproximativ 21.000 de persoane au participat sâmbătă la un miting pro-palestinian şi la Bruxelles, iar la Paris, deputaţii de stânga s-au numărat printre cei aproximativ 16.000 de protestatari care au mărşăluit cu bannere şi steaguri pro-palestiniene pentru a cere încetarea focului. Unii politicieni francezi de stânga au salutat apelul lansat săptămâna aceasta de preşedintele Emmanuel Macron pentru încetarea focului şi şi-au exprimat opoziţia faţă de campania de bombardamente a Israelului.
Pe 4 noiembrie, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat că, la mitingul pro-palestinian organizat atunci în Capitală, o femeie în vârstă de 20 de ani şi un bărbat, în vârstă de 29 de ani, au fost depistaţi având asupra lor spray cu substanţă iritant-lacrimogenă iar un tânăr de 18 ani, o petardă. Cele trei persoane au fost conduse la sediile Secţiilor de Poliţie 1 şi 17 pentru continuarea cercetărilor, au mai precizat autorităţile.
Pe 12 octombrie, ambasada Israelului la Bucureşti a organizat, în Parcul Izvor, un miting pentru susţinerea Israelului, după atacurile Hamas. Astfel, câteva sute de persoane s-au strâns la mitingul „Solidari cu Statul Israel” pentru a susţine poporul israelian în lupta împotriva terorismului. Ulterior, Ambasada Israelului în România a mulţumit, într-un mesaj, României, pentru sprijinul necondiţionat oferit care este cu atât mai valoros cu cât este manifestat în aceste momente tragice prin care trecem, subliniind încă o dată temeinicia relaţiilor dintre ţările şi popoarele noastre.