MENIU

Miting de susţinere pentru Realitatea TV şi Rareş Bogdan. Zeci de oameni, în stradă

Miting de susţinere pentru Realitatea TV şi Rareş Bogdan. Zeci de oameni, în stradă

Zeci de oameni s-au adunat, luni seara, la sediul Realitatea TV, pentru a-şi arăta susţinerea pentru Realitatea TV şi pentru jurnalistul Rareş Bogdan.

Strânşi în faţa sediului Realitatea TV, oamenii au afişat pancarte cu mesaje de susţinere pentru Rareş Bogdan şi pentru Realitatea TV.

"Realitatea spune ţării cum ne fură infractorii!, Vrem o ţară ca afară!", au strigat aceştia.

"Am fost în oraş şi oameni au venit la mine, care nu mă cunoşteau, şi au venit să-mi strângă mâna. Am primit mesaje de peste tot, de la Oradea, la Satu Mare, Suceava, Giurgiu, Constanţa, care au spus 'Vrem să vedem în continuare aici, seară se seară, în platou, vorbind despre nedreptăţile la care sunt supuşi românii'. Este emoţionant pentru mine ce se întâmplă şi le mulţumesc", a declarat jurnalistul Rareş Bogdan, în emisiunea "Jocuri de putere".

"Am ales postul de televiziune Realitatea TV pentru că, din punctul nostru de vedere, este cel mai credibil post de ştiri din România. Pentru noi, Realitatea TV înseamnă luptă anti-corupţie şi reformarea întregului sistem românesc. Cum a spus şi preşedintele României, punct şi de la capăt", a declarat unul dintre susţinători.