MENIU

Ministrul de Interne insistă că n-a fost informat de SRI: "Am discutat ulterior cu domnul Hellvig"

<p>Carmen Dan</p>

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a răspuns întrebărilor jurnaliştilor prezenţi explicând că nu a fost informată de SRI, dar că s-a primit un sms cu informaţii cu caracter general, pe care le deţinea şi ministerul. Dan spune că ulterior a vorbit cu directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi că au stabilit "ca nivelul de comunicare să se realizeze la un nivel superior".

Ministrul Dan spune că a răspuns la întrebările jurnaliştilor despre informarea SRI spunând adevărul, că nu a fost informată şi a explicat că ministerul de Interne i-a ţinut sub observaţie pe participanţii la o demonstraţie sportivă care se desfăşura în apropiere de Piaţa Victoriei, insistând că membrii galeriilor s-au deplasat individual la protest, nu în grupuri. 

"Întrebarea nu ar trebui să îmi fie pusă mie, pentru că am răspuns spunând adevărul: nu am fost informată. M-au întrebat dacă am primit informaţii de la SRI am răspuns: Nu.

Acest aspect va fi analizat, dar eu am spus şi ieri, în cadrul declaraţiei, că acel sms însemna un schimb informativ de informaţii şi nu era decât cu caracter generic. Se desfăşurau două activităţi sportive în apropierea Pieţii Victoriei. Informaţia am luat-o şi noi în considerare, ştiind.

Am luat toate măsurile şi jandarmii au procedat corect. Nu cred că abordarea este de ce nu s-au folosit mai agresiv mijloacele din dotarea jandarmilor. Am urmărit participanţii la demonstraţia sportivă: ei au plecat individual către demonstraţia care trebuia să rămână paşnică. E vorba de persoane care nu au plecat în grup de la demonstraţia sportivă.

Aţi considerat că nu am luat toate măsurile necesare? Analizăm operativ orice eveniment şi în funcţie de această analiză acţionăm.

I-am trimis informare domnului preşedinte, bine înţeles. Suntem foarte interesaţi să se stabilească calea de comunicare. În data de 1 informarea a fost făcută la 9 fără câteva minute, prin sms. Secretarul de stat a primit o informaţie pe care o puteaţi trimite şi dumneavoastră, nu era semnat SRI, ci de o persoană din cadrul acelui....erau informaţii cu caracter general. Am văzut un mesaj. Nu l-a trimis domnul Hellvig. Când am fost întrebată dacă sunt informaţii, dacă sunt informaţii de la SRI...am văzut şi sms-ul. Aceste lucruri vor fi analizate în cadrul comisiei pentru control al SRI.

Am discutat cu dl director Hellvig ulterior şi am stabilit că nivelul de comunicare ar trebui să se facă la un nivel corespunzător.

E o necesitate un sistem de recunoaştere facială, îl au şi alte poliţii din Europa şi e bine să îl avem şi noi", a concluzionat ministrul de Interne.